Close sidebar
Stiri

Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca: „Rușine. Nu am fost acolo în vacanță!”

Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca [Sursa foto: Facebook | Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca]

Un bărbat s-a revoltat după ce a fost nevoit să plătească o sumă mare pentru trei ore cât a stat cu mașina în parcarea Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca.


In articol:

Fratele unei paciente care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca a publicat chitanţa primită pentru o taxă uriaşă de parcare plătită pentru trei ore.

„Rușine, nu am fost acolo în vacanță! Am și chitanțele de parcare. E nebunie! Aviz amatorilor”,  a declarat Marius Docea.

Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca
Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca[Sursa foto: stiridecluj.ro]

De asemenea, clujeanul acuză că sora sa, care a ajuns la spital cu o rană gravă, a fost operată de un medic rezident pentru că medicii specialiști au refuzat să vină la spital. Acesta mai spune și că medicul rezident a fost ghidat prin telefon de către un specialist pentru a face operația.

Citeste si: VIDEO: Preşedintele CJ Hunedoara „sub acoperire”, în control la spitalul din Deva! Politicianul s-a dat drept pacient la UPU: „Am stat 45 de minute, nu am fost luat în seamă”

„Am ajuns în UPU unde practic nu aveați chirurg pe chirurgie plastică. Aveați doar o domnișoară dr. rezident, care era cam depășită de situație. A sunat diversi medici care au refuzat să vină la spital și săraca până la urmă, prin telefon, a reușit să facă operația. Bravo ei!”,  a relatat furios bărbatul pentru publicaţia  știridecluj.ro.  

Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca
Suma uriașă pe care un bărbat a plătit-o pentru locul de parcare la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca[Sursa foto: Facebook | Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca]

Reacţia Spitalului Judeţean Cluj-Napoca

Ca urmare a apariției în presa locală a acestor informații, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență au reacționat. 

Citeste si: Dimineața Nebună. Situație uluitoare la un spital din București! O persoană le-a cerut medicilor să-i scoată vaccinul din corp. Audio

„În ceea ce privește parcarea, datorită faptului că accesul ambulanțelor, a mijloacelor de intervenție aparținând ISU și a mijloacelor auto care asigurau aprovizionarea spitalului se făcea cu mare dificultate a fost nevoie de reglementarea parcării în incinta spitalului, în vederea fluidizării traficului și a eliberării căilor de acces; Tarifele de parcare nu a fost stabilite pornind de la considerente economico-financiare,

scopul urmărit a fost acela de a descuraja parcarea de lungă durată în interiorul spitalului, asigurând astfel o anumită mobilitate în interior și acces tuturor pacienților cu urgențe medicale, fie că se prezintă cu ambulanța sau sunt aduși cu mijloace auto proprietate personală; Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află printre puținele unități sanitare care permit accesul pacienților în perimetrul interior cu mijloace auto și staționarea gratuită de scurtă durată (15 minute)”,  a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Dorel Danciu, conform sursei citate.