Close sidebar
Stiri mondene

Sumele pentru care cântă artiștii români, de Sărbători, în străinătate

Pe câți bani cântă soliștii români, de Sărbători [Sursa foto: Facebook]

Soliștii români sunt apreciați în toată lumea, iar de Sărbători au agenda plină de concerte în străinătate. Iata care este onorariul lor!


In articol:

De Sărbători, artiştii nu sunt în vacanţă și muncesc mai mult ca în orice perioadă a anului, dar efortul este răsplătit pe măsură.

Luna decembrie le umple cântăreților buzunarele cu bani.

Sumele pentru care cânta artiștii români, de Sărbători, în străinătate

Mulți dintre artiștii români preferă însă să cânte în străinătate, pe sume mai mari decât în România, la care se adaugă cazarea, transportul și masa. Un organizator de evenimente a dezvăluit pentru Playtech Știri care sunt sumele pentru care artiștii români cântă în alte țări de Sărbători și de ce nu preferă să susțină concerte în România. 

”Este mai comod pentru artiștii români să cânte în străinătate, este și ca o mică vacanță, plus că, de Revelion, mai ales, nu mai aleargă dintr-un loc într-altul, ca să strângă bani. Au tarife cuprinse între 1.500 și chiar 3.500 de euro sau de dolari, în funcție de locul în care cântă. La asta se adaugă și transportul cu avionul, cazarea la un hotel bun și masa. Sunt răsfățați, ca niște adevărați artiști”.

Daniela Gyorfi are agenda plină de Sărbători

Daniela Gyorfi are record de spectacole, de Sărbători. Artista are deja concerte pregătite pentru luna decembrie, în mai multe țări, precum Germania, Italia, Spania și Anglia.  ”De Sărbători, avem concerte, Doamne ajută! Pe 1, 2 și 3 decembrie voi fi în Germania și în Italia, de Crăciun voi cânta în Spania, iar de Revelion voi susține un recital în Anglia, la un local.

Da, voi fi plecată din țară aproape toată luna decembrie. De fapt, Revelionul l-am luat încă din luna ianuarie a acestui an, de atunci știam că o să cânt în străinătate!”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru sursa citată anterior.

Daniela Gyorfi
Daniela Gyorfi[Sursa foto: Facebook]

Citește și: ”Au băgat-o, prin jurii, ca să se afirme?” Gheorghe Turda sare în apărarea lui Theo Rose în conflictul cu Irina Rimes

Gheorghe Turda pregătește un concert de zile mari la Roma

Crăciunul acesta va fi unul cu totul special pentru  Gheorghe Turda, el va susține un concert de colinde la Roma, unde este invitat și Papa Francisc.  ”De Crăciun, pregătim un recital de colinde, acum lucrăm la el, va fi prezentat la Roma, unde este invitat și Papa Francisc. Va fi ceva deosebit, românii ne așteaptă cu bucurie, de fiecare dată, le e drag să asculte fantasticele colinde. De Revelion, s-ar putea să cânt în Franța, aștept să văd dacă se concretizează, dacă, nu, voi fi în România, cel mai probabil voi petrece alături de prieteni.”, a spus Gheorghe Turda, pentru sursa citată mai sus.

Gheorghe Turda
Gheorghe Turda[Sursa foto: Facebook]

Soții Cornelia și Lupu Rednic vor cânta la Londra

Soții Cornelia și Lupu Rednic se pregătesc de o petrecere de zile mari într-un local din Londra.  ”De Revelion, nu vom cânta în țară, suntem așteptați la o petrecere frumoasă, ca să încingem hora, într-un local fain din Londra. Acolo, se vor mânca bunătăți tradiționale și se va dansa, va fi un spectacol de voie bună. Pentru noi va fi și ca o mică vacanță”, au mărturisit ei.

Soții Cornelia și Lupu Rednic
Soții Cornelia și Lupu Rednic[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Când se deschide Târgul de Crăciun din București în 2023?