- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Athenaeum Summer Festival se desfășoară în perioada 20 iunie- 29 și își propune să aducă în atenția publicului lucrări celebre de muzică clasică, jazz, muzică din filme și muzică veche. Spectacolele din cadrul celebrului festival încep la ora 19.00 și au loc la Ateneul Român. Miercuri și joi va avea loc Symphonic Summer Vibes, organizat de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Felix Mildenberger.
Citește și: SAGA Festival 2024: Programul celui mai așteptat eveniment al lunii iulie din București
Symphonic Summer Vibes are loc în perioada 26-27 iunie 2024
Concertul intitulat Symphonic Summer Vibes începe în tonuri americane, cu celebra Uvertură Candide, un melanj al celor mai importante melodii din opereta omonimă de Leonard Bernstein, ce valorifică satira şi triumful optimismului din nuvela de Voltaire, care stă la baza libretului, relatează news.ro.
"Valsul" de Dmitri Şostakovici aduce acea savoare inconfundabilă a coloritului de jazz.
În continuarea programului, "Bacanala" provine de asemenea dintr-o operă celebră, "Samson şi Dalila" de Camille Saint-Saëns: un moment de balet a cărui muzică este înveşmântată orchestral într-o formulă luxuriantă, un dans senzual, orgiastic îmbogăţit de sonorităţile percuţiilor.
"Lista lui Schindler" este una dintre cele mai tulburătoare pelicule cinematografice din toate timpurile, iar muzica lui John Williams traduce cu sensibilitate bogăţia de trăiri ce însoţeşte tema războiului şi tragedia Holocaustului. În interpretarea violonistului Valentin Şerban, concertmaistru al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", tema principală din "Lista lui Schindler" va fi urmată, simbolic, de Meditaţia din opera "Thais" de Jules Massenet.
Din muzica de balet compusă de Aram Haciaturian, sunt incluse celebrele Dansul săbiilor din Gayaneh şi Adagio din Spartacus, a căror notorietate a crescut pentru că au fost folosite ca muzică de film ("Scoop" de Woody Allen, respectiv "Mayerling", "Ice Age: The Meltdown", "Caligula", ş.a.). Foarte cunoscută este şi Uvertura operei "Guillaume Tell" de Rossini, lăudată de contemporanul Hector Berlioz şi prezentă în zilele noastre în genericele unor emisiuni radio şi TV, în numeroase desene animate şi asociată pe scară largă cu galopul.
Felix Mildenberger este dirijor principal invitat la Filarmonica Teatro Regio di Torino din stagiunea 2021-2022. După câştigarea Concursului de dirijat LSO Donatella Flick în 2018, a fost timp de doi ani dirijor asistent al London Symphony Orchestra, colaborând îndeaproape cu Sir Simon Rattle, François-Xavier Roth, Gianandrea Noseda şi alţii. Între 2019-2020 a ocupat aceeaşi poziţie pentru Paavo Järvi la Tonhalle Orchestra Zürich, iar între 2017-2019 la Orchestre National de France pentru dirijorul principal Emmanuel Krivine. Apreciat pentru „tehnica rafinată şi ideile clare”, Felix Mildenberger colaborează deja cu orchestre notabile, precum London Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Tonhalle Orchestra Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, DSO Berlin, NDR Radiophilharmonie Hannover, Konzerthausorchester Berlin, hr-Symphony Orchestra, Kammerphilharmonie Bremen, Staatskapelle Weimar, Bremer Philharmoniker, Camerata Salzburg, Ensemble Modern, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre National de Lille, dar şi cu solişti ca Julia Fischer, Lucas şi Arthur Jussen, Sabine Meyer, Nils Mönkemeyer, Daniel Lozakovich, James Ehnes şi Alexej Gerassimez. În stagiunea actuală, şi-a făcut debutul cu Vienna Symphony în concertele de Crăciun şi a dirijat un spectacol cu Written on Skin de George Benjamin, la Deutsche Oper Berlin.
Citește și: SAGA festival 5-7 iulie 2024: Rave Plane, Mainstage 360 şi trei zone VIP. Cine sunt primii artiști anunțați?