El a declarat că a avut ambulanţa pregătită pentru cei accidentaţi de fiul său. Despre victimele fiului sîu, Mihai Pascu a afirmat că nu doreşte să vorbească, fiind un subiect ”tabu”.
Mihail Pascu a fost prezent, marţi, la Tribunalul Bucureşti unde este termen în dosarul în care a fost trimis în judecată împreună cu fiul său şi cu mama acestuia.
El a precizat că nu doreşte să vorbească despre cei doi copii loviţi mortal cu maşina de fiul său.
“De acei copii nu vreau să vorbesc. E un lucru tabu pentru mine. Sunt nişte copii morţi în nişte condiţii anume, iar eu nu vreau să vorbesc despre aşa ceva. Lăsaţi oamenii ăia în pace, îi distrugeţi cu sănătatea şi îi asmuţiţi împotriva mea şi au ajuns săracii să ameninţe public.
El susţine că a încercat întotdeauna să facă ceea ce trebuia făcut.
“Dumnezeu să îi ierte! Am încercat de fiecare dată să fac ce trebuia făcut. Nu am putut să fac din cauza faptului că dacă făceam un pas, eram arestat.
Vlad Pascu şi părinţii săi- Mihail şi Miruna- au fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu
De asemenea, Vlad Pascu este judecat la Judecătoria Mangalia pentru accidentul de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit.
Citește și: Vlad Pascu, de nerecunoscut după 7 luni în închisoare. Autorul accidentului de la 2 Mai, total schimbat