Teo Trandafir a împlinit ieri frumoasa vârstă de 53 de ani și a avut parte de o mulțime de suprize frumoase și nu numai. În timp ce se îndrepta spre emisiune, Teo Trandafir a fost oprită în trafic de un polițist de la rutieră și i-a spus că a încălcat regulile de circulație.
Invitată specială a lui Mihai Hînda în emisiunea Bară la Bară, Teo Trandafir a povestit cum a fost oprită în trafic de polițiști. În timp ce se afla pe bancheta din spate a mașinii, Teo Trandafir asculta ce spunea Alexandru, un polițist de la rutieră.
Teo: Hai să-ți povestesc cum a început ziua mea. Toată lumea mă rugase să vin măcar cu câteva clipe mai devreme, reușeam și la un moment dat îl aud pe domnul care conduce mașina, eu nu conduc, stau în dreapta spate, spunând: ia, uite-l, mă și pe ăsta.
Polițist: Mai devreme, la intersecție ați fost surprinși de aparatul radar cu o viteză de 75 km/h.
Teo: Zic: mamă, nu cred. Așa ceva nouă nu ni s-a mai întâmplat niciodată. Taman astăzi.
Polițist: Ce înseamnă acest lucru? 580 amenda, 290 în 15 zile și 3 puncte de penalizare. Altă soluție nu avem. Am rugămintea să așteptați în mașină.
Teo: Eu niciodată nu intervin că parcă mă fac de râs să zic: știți, sunt doamna Teo și e ziua mea și parcă nu mi-ar conveni să ne țineți aici, dar m-am rugat la Dumnezeu...