Theo Rose a povestit în cadrul emisiunii „Bravo, ai Stil! Celebrities” că a trecut printr-o stare de anxietate de care îi era foarte greu să scape. Aseară a avut buna plăcere să dezvăluie că între timp a apelat la un specalist, face terapie și a reușit să mai scape de acele emoții negative.
„Acum sunt bine, am apelat la terapie. Faptul că sunt aici, că sunt foarte ocupată și că petrecem foarte mult timp la filmări, mă ajută extrem de mult; este o altă energie, interacționez în permanență cu alți oameni, te schimbi, te machiezi… Mă țin ocupată cât mai mult și încerc să fiu optimistă!” , spune Theo Rose.
Artista a izbucnit în lacrimi când a fost întrebată de Ilinca Vandici cine i-a fost alături în toată această perioasă. Theo a răspuns cu lacrimi în ochi că iubitul ei, Alex, a fost cel care a înțeles-o și a sfătuit-o în legătură cu situația prin care a trecut.
„Este un om minunat și, cu toate că nu este mult mai mare decât mine, mă susține. Avem o relație extraordinară, am evoluat împreună.
Theo Rose și Alex sunt într-o relație de trei ani, fiind legați de o pasiune comună: dansurile populare.