Theo Rose este, la momentul actual, una dintre cele mai iubite, apreciate și urmărite artiste din România. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” este admirată de o întreagă comunitate nu numai pentru talentul ei muzical, ci și pentru sinceritatea de care dă dovadă.
În cadrul unui interviu oferit recent, Theo Rose a vorbit despre cariera sa muzicală, dar și despre emoțiile care o copleșesc înainte de fiecare prestație. Conform spuselor sale, atunci când vine vorba de senzații, de multe ori confundă entuziasmul cu anxietatea.
„Înainte de fiecare prestație, eu am emoții mari. A fost o perioadă când nu mai aveam emoții, când abia așteptam să intru pe scenă. Eu cam confund senzațiile. Eu confund entuziasmul cu anxietatea pentru că se simt cam la fel. De fiecare dată îîmi e frică de imprevizibil. Mie nu îmi place să fiu surpriză la evenimente”, a mărturisit Theo Rose.
În cadrul unui podcast, Theo Rose a vorbit despre celebritate, dar și despre ambiția ei profesională. Deși se poate lăuda cu o carieră de succes, artista a mărturisit că nu i s-a urcat faima la cap.
„Nu am luat în serios vâlva care se întâmplă în jurul meu. Eu îmi trăiesc viața normal și fac exact ce trebuie să fac, doar că la următorul nivel. Nu am luat-o razna, nu ai de ce să o iei razna. Avem aceleași obiceiuri, facem aceleași lucruri, suntem toți oameni normali”, a spus artista, în ură cu ceva timp.
Citește continuarea aici!