Theo Rose a făcut o glumă despre câinele adoptat al lui Dorian Popa, Cheluțu, iar artistul a aflat ți s-a supărat extrem de tare.
„Uite-l în spate acolo, s-a înecat”, îi răspunde Boier Bibescu lui Theo Rose.
Reacția cântăreței a fost cea care i-a pus capac lui Dorian Popa: „Ce rău îmi pare de el, ce rău îmi pare de el”.
Dorian Popa s-a simțit atacat de replicile celor doi artiști, moment în care a simțit nevoia să reacționeze dur pe internet. Artistul a spus că cei doi au făcut glume pe seama familiei sale moarte.
„Hâtz Jonuțule cu bună dimineața. Până mai ieri, Boier Bibescu era un băiat extraordinar, la care mergeam la studio și compunea muzică și avea și un cățel pe care îl iubea mult. Iar Theo Rose era o domnișoară la început de drum care își dorea succes.
Văzând că Dorian Popa s-a supărat pe gluma nevinovată făcută de ea și de Boier Bibescu, Theo Rose a simțit nevoia să se justifice în fața urmăritorilor de pe Instagram.
„Zicea că am făcut glume despre familia lui moartă, doar pentru că am făcut o glumă pe care o face toată România, că se îneacă Cheluțu. Ai auzit vorba asta că se îneacă Cheluțu?”, a întrebat-o Theo Rose pe mama ei. „Da, de multe ori”, a răspuns aceasta.
„Am făcut gluma asta, eu nu vreau să se înece sau să moară Cheluțu, eu nu vreau să moară nimeni vreodată în viața asta, cu atât mai puțin animalele...și oamenii. Sunt prea nebună. Cum să spui că am făcut glume despre familia moartă? Insula dramei totale...”, a adăugat Theo Rose.
Mama artistei a încercat să aplaneze conflictul spunând că Dorian Popa, cel mai probabil, a glumit cu reacția sa din online.