Tom Brady și Gisele Bündchen au divorțat după o căsnicie de 13 ani. Anunțul oficial a fost făcut de Gisele pe rețelele de socializare. Modelul i-a transmis un mesaj emoționant fostului ei soț, iar la rândul lui, jucătorul de fotbal american i-a transmis soției lui un mesaj pe Instagram.
Gisele Bündchen a confirmat vineri zvonurile cu privire la divorțul de soțul ei, fotbalistul Tom Brady, după 13 ani de căsnicie.
Citeste si: Gisele Bündchen, după întâlnirea cu Dalai Lama: Sunt recunoscătoare pentru acest moment magic
„Cu multă recunoștință pentru timpul petrecut împreună, Tom și eu ne-am finalizat divorțul pe cale amiabilă.
Decizia de a încheia o căsnicie nu este deloc una ușoară, dar ne-am distanțat și deși este dificil să treci printr-o astfel de experiență, mă simt binecuvântată pentru toată perioada în care am fost împreună și-i doresc lui Tom tot ce este mai bun.
Vă rog frumos să ne respectați intimitatea în aceste timpuri delicate”, a scris Gisele Bündchen pe Instagram.
Tom Brady a transmis și el un mesaj pe rețelele de socializare. Cei doi aveau împreună doi copii, un băiețel, Benjamin, în vârsta de 12 ani și o fetiță, Vivian, în vârstă de 9 ani. Tom Brady mai are un băiat dintr-o relație anterioară, Jack, în vârstă de 15 ani.
Citeste si: Tom Brady, desemnat la Super Bowl cel mai bun jucător din istorie. A urcat pe scenă alături de copiii lui
„Recent, eu și soția mea am finalizat divorțul după 13 ani de căsnicie. Am ajuns la această decizie pe cale amiabilă și sunt recunoscător pentru tot timpul petrecut împreună.
Am fost binecuvântați cu niște copii frumoși și minunați care vor fi în continuare centrul universului nostru. Vom fi părinți în continuare și ne vom asigura că ai noștri copii vor primi toată dragostea și atenția pe care o merită. Să fac asta este dureros, dificil, așa cum este pentru toți cei care trec printr-o astfel de experiență. Ne dorim tot ce e mai bun unul pentru celălalt și vom continua să ne trăim viețile.
Vă rugăm frumos să ne respectați intimitatea în vremurile ce urmează”, a scris Tom Brady.