Colindele
Citește și: Târgul de Crăciun 2023 din Craiova se deschide pe 17 noiembrie: Programul evenimentelor
Citește și: Târgul de Crăciun 2023 din Sibiu se deschide pe 17 noiembrie: Programul evenimentelor
Ca în fiecare an, cei mai cunoscuți artiști de la noi au pregătit spectacole de excepție dedicate sărbătorilor de iarnă, astfel că românii trebuie să își cumpere bilete din timp dacă vor să ia parte la evenimente.
În 2023, Ștefan Bănică Junior va celebra 20 de ani de concerte la Sala Palatului. Cu această ocazie, îndrăgitul interpret va susține mai multe spectacole aniversare în luna decembrie, așa că sute de oameni vor putea participa la un show live, original și plin de energie. Concertele lui Ștefan Bănică Junior de la Sala Palatului au devenit deja o tradiție pentru sute de români în perioada sărbătorilor de iarnă, iar anul acesta vor avea loc pe 8,9 și 10 decembrie.
Ștefan Hrușcă, supranumit „dascalul de colinde” va susține și el în anul 2023 mai multe concerte cu ocazia sărbătorilor, în diferite orașe ale țării. Interpretul va colinda țara în perioada 10-22 decembrie, moment în care va aduce românii mai aproape de atmosfera sărbătorilor.
Paul Surugiu, cunoscut sub numele de Fuego, este și el unul dintre artiștii fără de care nu ar fi Crăciun, astfel că fanii acestuia sunt așteptați la concertele care vor avea loc anul acesta în mai multe orașe ale țării, în perioada 7-27 decembrie. Îndrăgitul cântăreț este unul dintre artiștii care are puterea de a-și emoționa fanii în preajma sărbătorilor, aducându-le aminte de copilărie și de momentele frumoase petrecute alături de cei dragi.
Paula Seling va colinda și ea prin toată țara și va aduce sărbătorile mai aproape de fanii ei. Cântăreața va susține un concert în București pe data de 11 decembrie, însă are pe listă și alte orașe din România.