În buna tradiţie a serialelor turceşti de succes, Kanal D le aduce fanilor genului o poveste impresionantă: “Totul pentru familia mea”, din 14 noiembrie. Serialul “Aripi frânte” ajunge la final joi, 10 noiembrie, iar cei din faţa micilor ecrane vor avea parte de o noua producţie ce îi va cuceri prin expresivitatea actorilor, intriga puternică şi răsturnările de situaţie, începând din 14 noiembrie, de luni pâna joi, de la ora 20:00.
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.
Kadir (interpretat de Halit Özgür Sari), fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, devine protectorul celor trei copii al caror viitor pare unul incert şi întunecat.
Citeste si: Kanal D, lider de audiență în Prime Time, la nivelul întregii țări, cu serialul “Aripi frânte”
Piedicile în viaţa celor patru nu contenesc, ajung să trăiască în condiţii improprii, rudele nu doresc custodia acestora, şi totul devine o cursă extrem de dură pentru supravieţuire.
Nu pierdeţi, din 14 noiembrie, de luni până joi, de la ora 20:00, “Totul pentru familia mea”, o nouă producţie încărcată de dramatism, dar şi de frumuseţea vindecătoare a iubirii, numai la Kanal D!