Data de 21 mai 2024 marchează una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Ortodox, mai exact ziua în care sunt sprbătoriți Sfinții Constantin și Elena. Aceștia sunt cunoscuți drept protectori ai creștinismului, iar mii de români le poartă numele. În această zi de mare sărbătoare, credincioșii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri pentru a avea noroc și sănătate, precum și pentru a fi feriți de necazuri. Iată care sunt acestea.
Citește și: De ce s-a prăbușit, de fapt, elicopterul în care se afla președintele Iranului
Sfântul Constantin este considerat protector al creștinismului, deoarece în timpul domniei sale a fost legalizată religia creștină în Imperiul Roman. La vremea aceea, creștinii erau persecutați, iar bunurile lor erau confiscate, astfel că Sfântul Împărat Constantin a luat măsuri benefice pentru aceștia.
De Sfinții Constantin și Elena, românii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri. Bujorul este considerat simbolul armoniei, astfel că se spune că este bine să aduci în casă aceste flori pe data de 21 mai. De asemenea, femeile tămâiază în casă și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele.
În această zi de mare sărbătoare, românii obișnuiesc să meargă la biserică pentru a participa la slujbă. Potrivit tradiției, aceștia trebuie să ducă bujori sau flori de lămâiță, precum și dulciuri făcute în casă. De asemenea, pentru a alunga necazurile și duhurile rele, oamenii din anumite regiuni ale țării obișnuiesc să aprindă un foc mare în ziua în care sunt cinstiți Sfinții Constantin și Elena. Se spune că focul are rol purificator și îi protejează pe cei casei, dar și animalele.
În ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, românii țin cont de o serie de superstiți pentru a fi feriți de rele în următoarele luni. Fiind o zi notată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox, nu este bine să speli haine, să faci treburi prin casă sau alte munci mai grele, la câmp. Mai mult chiar, se spune că tot ce se seamănă în acesată zi sau după această zi de mare sărbătoare se va usca.
Nici cei care au podgorii nu muncesc pe data de 21 mai 2024, deoarece se spune că graurii le vor distruge strugurii. Fiind o sărbătoare cu o semnificație aparte pentru credincioși, aceștia nu au voie să se certe sau să spună vorbele rele, deoarece riscă să fie nefericiți tot restul anului.