• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Tradiții pentru Duminica Floriilor în 2024: Ce se mănâncă în această zi sfântă?

Ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte românii de Florii?
Află ce este bine să faci în Duminica Floriilor [Sursa foto: freepik]
Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare ce vestește Paștele, iar în 2024 pică pe data de 28 aprilie. Iată ce este bine să faci în această zi.

Pe data de 28 aprilie, românii sărbătoresc Duminica Floriilor, iar cu această ocazie au grijă să respecte mai multe tradiții și obiceiuri ce au fost transmise din generație în generație. Cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele are o dată diferită în fiecare an și amintește de intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, călare pe un asin. Iată care sunt obiceiurile de care credincioșii țin cont an de an.

Citește și: Mesaje de Florii pentru 2024: Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica

Tradiții și obiceiuri de Florii 2024

Duminica Floriilor este o sărbătoare de mare însemnătate pentru credincioși, care au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri. Una dintre cele mai cunoscute tradiții este legată de ramurile de salcie care sunt duse la biserică pentru a fi sfințite în timpul slujbei. Ulterior, credincioșii le iau acasă deoarece în popor se spune că salcia are puteri tămăduitoare și îi va feri pe cei ai casei de necazuri și boli.

Tradiții și obiceiuri de Florii 2024
Iată ce tradiții respectă românii de Florii[Sursa foto: freepik]

În ziua de Florii, gospodinele obișnuiesc să coacă pâini din grâu, în funcție de numărul membrilor familiei. Ulterior, acestea le dau de pomană oamenilor nevoiași, deoarece se crede că în acest fel casa și familia le vor fi ferite de rele. În anumite zone ale țării se spune că nu este bine să te speli pe cap în Duminica Floriilor, deoarece vei albi de tânăr. Cei care sunt nevoiți, totuși, să facă acest lucru este bine să foloasească doar apă sfințită.

Potrivit tradiției, celor care au ținut post și se împărtășesc în Duminica de Florii li se va îndeplini orice dorință au în gând atunci când se îndreaptă spre preot. Tradițiile și obiceiurile asociate zilei de Florii sunt menite să aducă noroc și sănătate în casele românilor, astfel că aceștia au grijă să le respecte. În această zi se scot hainele la aerisit în curte pentru a fi scuturate de praf și, în mod simbolic, de rău.

Fetele nemăritate își scot zestrea afară din casă pentru a-și chema ursitul. De asemenea, tinerele din anumite zone ale țării obișnuiesc să fiarbă apă cu busuioc de Florii, cu care se spală pe cap pentru a avea un păr strălucitor.

Tradiția spune că de Florii înfloresc urzicile, iar din acest moment nu mai pot fi folosite în mâncare. Sărbătoarea se numește „Nunta urzicilor” și anunță faptul că mai sunt doar câteva zile până când se termină perioada de post.

Citește și: Cele mai frumoase mănăstiri unde poți merge la slujba de Paște în 2024

Ce se mănâncă în Duminica Floriilor?
Alimentul care nu trebuie să lipsească de pe masa românilor de Florii[Sursa foto: freepik]

Ce se mănâncă în Duminica Floriilor?

Postul Paștelui este considerat cel mai dificil post din timpul anului, deoarece credincioșii au doar două zile cu dezlegare la pește. Anul acesta, postul a început pe data de 18 martie, iar timp de 40 de zile, românii au renunțat la alimentele de origine animală, s-au rugat și s-au străduit să facă fapte bune pentru a primi cu sufletul curat una dintre cele mai mari sărbători din an.

În Postul Mare se pot consuma alimente din pește doar de Buna Vestire, pe data de 25 martie, și în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie. Așadar, peștele este alimentul care nu trebuie să lipsească de pe masa românilor atunci când se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim. Cei care vor consuma pește în Duminica Floriilor se spune că vor avea noroc tot anul și vor fi feriți de boli.