Sfânta Maria Mică este o sărbătoare de care se leagă mai multe tradiţii şi obiceiuri, multe dintre ele fiind în continuare respectate în diferite regiuni ale ţării. Naşterea Sfintei Maria se sărbătoreşte pe 8 septembrie.
Naşterea Maicii Domnului marchează trecerea de la vară la toamnă, dar şi începutul activităţilor tomnatice, precum culesul viei, bătutul nucilor, semănatul grâului şi al orzului.
Se spune că rugile cele mai ascultate în această zi vor fi cele ale femeilor care vor să aibă copii şi ale celor însărcinate. De asemenea, persoanele care vor să se căsătorească se pot ruga la Sfânta Maria.
Tradiţia spune că este important ca în dimineaţa sărbătorii se se aprindă o candelă lângă icoana Fecioarei Maria, pentru sănătate şi pentru spor în casă.
De asemenea, se merge la biserică, unde vor fi aduse struguri, prune şi alte fructe de toamnă. Roadele vor fi sfinţite şi apoi împărţite credincioşilor, rugând-o pe Fecioara Maria să aducă spor, bucurie şi sănătate.
Maica Domnului a fost, conform scrierilor din Noul Testament, mama lui Iisus din Nazaret şi fiica lui Ioachim şi a Anei. Noul Testament mai spune că în momentul conceperii lui Iisus Hristos, era logodită cu Iosif din Nazaret. Aceleaşi scrieri mai dezvăluie că Sfânta Maria a rămas fecioară ca prin minune în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus Hristos. Preaslăvirea Fecioarei Maria joacă un rol foarte important atât în biserica ortodoxă, cât şi în bisericile catolice, anglicane şi orientale.