Cel mai lung tunel din România două galerii şi două benzi de circulaţie pe fiecare sens și va avea o lungime de 2,9 kilometri. Tunelul Meseş este inclus în tronsonul autostrăzii Transilvania şi va costaaproximativ un miliard de lei, adică peste 200 de milioane de euro.
Compania de Drumuri a transmis la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentația pentru cea de-a doua etapă a licitației pentru tronsonul autostrăzii Transilvania, Poarta Sălajului- Zalău- Nuşfalău. Acesta va include și tunelul Meseș. Astfel, construirea celui mai lung tunel din ţara noastră se apropie tot mai mult de realizare. Acesta se va întinde pe 2,9 kilometri, va avea două galrii şi câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens.
Prima etapă a licitaţiei pentru acest lot a fost lansată în luna aprilie a anului 2020, costul total al investiţiei ridicându-se la 4,5 miliarde de lei. Doar tunelul Meseş va costa un miliard de lei, adică peste 200 de milioane de euro.
"Cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania are o lungime de 41 de km, din care 2,9 km reprezintă tunelul Meseş, cu un cost estimat de aproximativ 1 miliard de lei (fără TVA).
Contractul, finanţat prin POT 2021-2027, prevede 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. Dacă totul va merge bine şi nu vor exista întârzieri, acest tronson de autostradă, incluzând şi tunelul Meseş, ar trebui să fie gata până la finalul anului 2025.
Autostrada Transilvania pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș 2. Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 584 km.
Citeste si: Un șofer român de TIR a devenit erou în Belgia. Gestul incredibil pe care l-a făcut românul