• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Update: 137 de persoane au murit după masacrul din Rusia. ISIS a revendicat atacul

Peste 90 de persoane au decedat în urma atacului de la Crocus City Hall
Atac la Moscova cu peste 90 de persoane decedate [Sursa foto: X]
Vinerea aceasta a avut loc unul dintre cele mai sângeroase incidente armate din Rusia ultimelor decenii. Bilanţul persoanelor decedate a ajuns la 137.

Mai mulţi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme de luptă, au dat buzna vineri într-o mare sală de concerte din Moscova şi au tras cu arme automate asupra mulţimii, ucigând şi rănind un număr mare de persoane, relatează presa rusă, potrivit news.ro.

Citește și: Familia lui Kate Middleton rupe tăcerea după ce prințesa a fost diagnosticată cu cancer

Patru suspecți au fost arestați în urma atacului de la Moscova

Update: Autoritățile ruse au anunțat că bilanțul victimelor a ajuns la 137 de morți și 180 de răniți și se așteaptă ca numărul persoanelor decedate să crească.

Știre inițială: Peste 90 de persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite, vineri seara, într-un atac armat urmat de un incendiu uriaş într-o sală de concerte de la periferia Moscovei. Atacul, unul dintre cele mai sângeroase din Rusia ultimelor decenii, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, deşi există unele dubii.

Potrivit BBC, patru suspecţi au fost arestaţi, după ce cel puţin 93 de persoane au fost ucise în atacul de la concertul din apropiere de Moscova. Preşedintele Vladimir Putin a fost informat că 11 persoane au fost reţinute, patru fiind arestate, a anunţat şeful Serviciului de Securitate FSB. 

Potrivit Reuters, legiuitorul Alexander Khinshtein a citat "informaţii preliminare" potrivit cărora atacatorii se aflau într-un vehicul Renault care a fost reperat de poliţie în regiunea Briansk, la aproximativ 340 km sud-vest de Moscova, vineri seara, dar care nu a respectat instrucţiunile de a opri.

"În timpul urmăririi, s-au tras focuri de armă şi maşina s-a răsturnat. Un terorist a fost reţinut la faţa locului, iar restul au fugit în pădure. În urma căutărilor, un al doilea suspect a fost găsit şi reţinut în jurul orei 3:50. Căutările pentru ceilalţi continuă", a declarat deputatul.

Nu este clar câte persoane au scăpat de la locul faptei. Khinshtein a declarat că în maşină au fost găsite un pistol, un încărcător pentru o puşcă de asalt şi paşapoarte din Tadjikistan.

Citește și: Primul mesaj al regelui Charles al III-lea după ce Kate Middleton a dezvăluit că are cancer

Atac la Moscova cu peste 90 de persoane decedate

Atacul comis de mai mulţi indivizi înarmaţi a avut loc în cursul serii la Crocus City Hall, o sală de concerte situată în Krasnogorsk, la periferia nord-vestică a capitalei ruse. Un jurnalist AFP a văzut clădirea cuprinsă de un incendiu vast, coloane de fum negru şi flăcări ieşind prin acoperiş. De asemenea, se remarca o prezenţă foarte numeroasă a forţelor de poliţie şi a serviciilor de urgenţă, zeci de ambulanţe fiind prezente la faţa locului.

"Chiar înainte de a începe, am auzit brusc mai multe rafale de mitralieră şi un ţipăt teribil de femeie. Apoi o mulţime de ţipete", a declarat pentru AFP Aleksei, un producător muzical care se afla în vestiar în momentul atacului. El a spus că a văzut "mişcări teribile ale mulţimii", în timp ce spectatorii încercau să scape.

Potrivit unui jurnalist de la agenţia de presă de stat RIA Novosti, indivizi îmbrăcaţi în haine de camuflaj au dat buzna la parterul sălii de concerte înainte de a deschide focul şi de a arunca "o grenadă sau o bombă incendiară, care a provocat un incendiu".  Flăcările s-au extins la aproape 13.000 de metri pătraţi din clădire, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă citat de agenţiile ruse.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat anularea tuturor evenimentelor publice din acest weekend. Principalele muzee şi teatre din capitală şi-au anunţat închiderea. Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat că toate evenimentele de divertisment şi de masă din întreaga ţără sunt anulate.