Alexandra Ungureanu a câștigat titlul de „cea mai stilată femeie din România” și nu se putea să nu stăm și noi de vorbă cu ea.
Băieții de la „Uzina de Dume”, Mișu și Ștefan, au sunat-o pe Alexandra Ungureanu, ieri, și au întrebat-o cum se simte după ce a văzut că este extrem de iubită de fani, dar mai ales, ce va face cu banii pe care i-a câștigat.
Alexandra Ungureanu: Mi-au trimis oamenii niște filme, zici că erau la campionatul de fotbal mondial. Au sărit pe pereți, se țineau de mâini, ceva fantastic.
Mișu: După emisiune, la cât patru dimineața te-ai culcat?
Alexandra Ungureanu: Nuuu, la șase, chiar. La patru încă țmai citeam mesaje. Am dormit doar trei ore.
Alexandra Ungureanu a spus că încă nu a primit banii pe care i-a câștigat odată cu titlul de „cea mai stilată femeie din România”, dar primul lucru pe care îl va face atunci când premiul va ajunge în posesia ei, va fi să investească în cadourile de Crăciun.
„O să fac niște investiții în avans pentru cadourile de Crăciun pe care nu am apucat să le cumpăr pentru că efectiv nu vedeam dincolo de data asta de 19 decembrie. Parcă era sfârșitul lumii. După aia nu mi-am mai programat absolut nimic. Ar fi frumos să le iau și eu cadouri celor dragi, familie, prieteni. De fapt, prietenii mi-au trimis facturile de telefon, nu cred că le mai iau cadouri, le dau bani să-și plătească telefonul”, a mai declarat Alexandra Ungureanu prin intervenție telefonică în direct.