Caddillac, prescurtat la Caddy, Daddy Caddy sau ca Klax 187, este un rapper român și totodată component al trupei de hip-hop, B.U.G. Mafia.
Caddy de la B.U.G. Mafia a suferit un infarct
Dragoș Neagu, cunoscut pe numele de scenă Caddy, are 47 de ani și este unul dintre membrii B.U.G.
Mafia. Artistul a suferit un infarct și se află internat în spital, chiar cu câteva zile înainte ca B.U.G. Mafia să meargă la Cluj, unde sâmbătă au programat un concert mare. Tata Vlad și Uzzi au anunțat pe rețelele de socializare momentele dificile prin care trece colegul lor de trupă și au precizat că starea de sănătate a lui Caddy este mai bună, dar va rămâne internat în spital pentru o serie investigații suplimentare.
„Caddilac a fost internat în spital ieri. După câteva zile în care a avut o stare generală mai proastă, aseară doctorii i-au spus că, practic, a suferit un infarct minor. Acum se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru o serie de investigații suplimentare. La solicitarea medicilor, în perioada imediat următoare, Caddy va trebui să evite efortul prelungit, inclusiv aparițiile pe scenă. Îi anunțăm astfel pe fanii B.U.G. Mafia ce vor fi prezenți la concertul din cadrul party-ului Heart Society de la BT Arena din Cluj că, având în vedere situația lui Caddillac, sâmbătă vom fi în formulă restrânsă, Uzzi și Tata Vlad.
Vă mulțumim tuturor anticipat pentru gândurile bune, sprijin și înțelegere.”, este mesajul trupei.
Trupa B.U.G. Mafia a fost lansată în 1993 și este una dintre cele mai cunoscute trupe de hip-hop din România.
Cei care au pus bazele acesteia sunt în continuare membri. Astfel, Tataee, Uzzi și Caddy, încă scot piese rap. Trupa a luat naștere în urma unei întâlniri dintre Vlad Irimia și Dragoş Ducu Banu, iar Uzzi, pe numele lui real, Alin Demeter, a fost ultimul care s-a alăturat trupei, pentru simplul motiv că nu ar fi avut altă variantă. Formația a avut un adevărat succes, iar B.U.G Mafia este astăzi una dintre trupele consacrate din România, membrii săi sunt extrem de cunoscuți, chiar dacă majoritatea oamenilor le cunosc doar numele de scenă.
Cu eleganța și delicatețea cu care și-a obișnuit de atâția ani fanii, Paula Seling a dezvăluit abia acum motivul care a dus la destrămarea unei căsnicii frumoase.
Alessandra a slăbit considerabil după operația de micșorare a stomacului și în continuare reușește să se mențină în formă. Artista arată impecabil la fiecare apariție.