Vescan este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi, iar în prezent muzica lui este fredonată de mai multe generații. Îndrăgitul cântăreț a anunțat că este pregătit să se întoarcă pe scenă după o pauză de doi ani, din cazuza problemelor de sănătate.
Vescan afirmă că nu este ușor să fii artist la început de drum, iar recent și-a deschis sufletul și a vorbit despre greutățile din carieră. Artistul a vorbit în cadrul emisiunii „Duet”, moderată de Alexandra Ungureanu, despre momentul când a început să câștige cu adevărat bani din muzică. La începutul carierei, Vescan spune că a trebuit să muncească în paralel, pentru că arta nu îi dădea posibilitatea să se întrețină.
„Banii veneau la artist când, cum. Când se împart banii unde trebuie și când trebuie...Nu pot să mă plâng. Acum trăiesc doar din muzică. În primii 10 ani nu reușeam, aveam frustrarea asta. În primii 8-9 ani nu prea am făcut bani din muzică. Am și muncit la un moment dat la o benzinărie, eram casier. Chiar dacă nu aveam un succes nebun cu muzica, îmi organizam singur concertele.
De data aceasta, Vescan este pregătit să le arate fanilor cine este cu adevărat. În trecut, vorbea mai mult despre partea artistică, iar cei care îi ascultă muzica nu au avut șansa să îl cunoască așa cum este el ca om. Cântărețul își dorește ca piesele lui să aibă succes pe viitor și are planuri mari în acest sens.
„Eu sunt mega axat. Mă pierzi în studio câte trei zile, nu ies de acolo. Fiind focusat doar pe muzică, e posibil să fi arătat mai puțin din omul din spatele pieselor. Eu nu ocolesc întrebări, dar înainte când mergeam la televizor, vorbeam doar despre piesa în cauză. Nu vorbeam de mamă, frați, surori, nimic, erau doar piesele și atât. Nu știu dacă mă ajută neapărat, că piesa trebuie să fie tot bună", a mărturisit Vescan.