Clubhouse, platforma de socializare bazată pe audio-chat unde utilizatorii pot asculta conversaţii şi interviuri pe un număr mare de subiecte, şi-a deschis oficial porţile pentru toți utilizatorii de iPhone și Android şi poate fi accesată fără invitaţie. Până când Clubhouse a decis să ofere accesul liber, aproximativ 10 milioane de persoane se aflau în lista de așteptare pentru o invitație.
Aplicația ClubHouse a fost creată de Paul Davison și Rohan Seth, în 2020, iar în luna mai, deși avea doar 1500 de utilizatori, era deja evaluată la 150 de milioane de$. Din primele informații, creșterea rapidă a fost influențată de câteva staruri care s-au alăturat Clubhouse de la început și au făcut buzz în jurul sistemului de acces pe bază de invitații.