Ion Dichiseanu, la 87 de ani, a trecut prin momente dificile, după ce a suferit o pneumonie severă.
Ion Dichiseanu a ajuns de urgență la spital, chiar înainte de Crăciun, după ce s-a simțit tot mai rău.
Deși toată lumea a bănuit că Ion Dichiseanu a fost infectat cu noul coronavirus, testele COVID au ieșit negative, semn că actorul a avut doar o afecțiune respiratorie gravă, care îi putea fi fatală, având în vedere că acesta are și probleme cardiace.
La începutul acestei săptămâni, medicii au decis că starea de sănătate a lui Ion Dichiseanu este una bună și că îl pot externa. De altfel, actorul s-a refăcut miraculos, având în vedere toate problemele de sănătate, dar și vârsta înaintată pe care o are.
Ioana Dichiseanu, fiica actorului, a fost cea care a dat și primele declarații despre starea de sănătate a lui Ion Dichiseanu. ” A fost externat și nici nu știu cui să mulțumesc mai întâi. Cred că e un miracol faptul ca și-a revenit atât de repede și chiar cred că Dumnezeu a fost lângă el
În octombrie 2020, când a împlinit 87 de ani, Ion Dichiseanu era fericit și povestea că își serbează ziua de naștere alături de familie, într-o petrecere restrânsă, din cauza pandemiei.