Într-o atmosferă plină de emoție și fericire, Vichi Raileanu, îndrăgita actriță, a adus pe lume cea de-a doua sa minune: o fetiță perfect sănătoasă. Vestea a fost dată chiar de Vichi, care a anunțat cu entuziasm că familia sa s-a mărit, împărtășind bucuria cu soțul ei și cu toți cei care o urmăresc.
Vichi Raileanu a devenit mamă pentru a doua oară
Vichi Raileanu, care a ținut fanii la curent cu fiecare etapă a sarcinii sale prin postări constante pe rețelele sociale, a dezvăluit că numele ales pentru micuța sa este Maria, un nume plin de semnificație pentru familia lor. Prima imagine cu micuța Maria, publicată direct din maternitate, a stârnit valuri de reacții pozitive și mesaje de felicitare din partea admiratorilor.
"Suntem cei mai fericiți din lume 🧡 Bine ai venit, Maria iubită și scumpă!", a scris Vichi Raileanu pe Instagram, alături de prima fotografie cu fetița sa.
Cu ce probleme s-a confruntat Vichi Raileanu în perioada sarcinii
Cu toate că acum radiază de fericire, Vichi a avut parte de provocări serioase în timpul sarcinii. Într-o postare emoționantă, actrița a povestit despre dificultățile prin care a trecut în primele luni, inclusiv sângerările puternice provocate de un hematom descoperit între peretele uterului și placentă. Aceasta a explicat cât de greu i-a fost să gestioneze starea psihică dificilă și să se confrunte cu teama de a pierde sarcina.
"N-a fost ușor de la început. Primele luni de sarcină m-au prins într-o stare psihică mai grea. Apoi am avut două sângerări puternice provocate de un hematom pe care doamna doctor mi l-a descoperit între peretele uterului și placentă. Asta ar fi putut provoca o desprindere de sarcină și în final, pierderea ei. M-am simțit foarte vinovată față de fetița mică pentru că m-am gândit că starea mea psihică a reușit să influențeze sarcina.”, a mărturisit Vichi Raileanu pe Instagram. Aceasta perioadă dificilă a fost depășită cu sprijinul familiei și al medicilor, iar acum Vichi și soțul ei trăiesc momente de neuitat, bucurându-se de fiecare clipă alături de noul membru al familiei. Fiul lor, care acum a devenit frate mai mare, este la rândul său fericit de venirea pe lume a micuței Maria.