Camilla nu a respectat ordinele Palatului Buckingham de a nu da presei subiecte despre care să se vorbească, atât de aproape de data încoronării monarhului. De data aceasta au apărut bârfe potrivit cărora regina consoartă are o dependență severă de tutun, iar regele Carol a forțat-o să renunțe.
Acest viciu al soției regelui Carol durează de mai bine de 30 de ani, după cum a confirmat mass-media, dar monarhul s-a săturat și i-a ordonat să caute ajutor imediat pentru a renunța odată pentru totdeauna la acest obicei nesănătos.
Împreună cu Palatul Buckingham, regele s-a străduit din greu pentru a potoli cantitatea uriașă de zvonuri și controverse care s-au răspândit în întreaga lume cu privire la familia regală, deoarece dorește să curețe numele coroanei britanice,
Acum Camilla Parker a fost ținta fanaticilor regali, acest viciu al consumului de tutun a fost aspru criticat, din moment ce adepții coroanei susțin că fumatul nu este demn pentru o figură regală atât de importantă, ceea ce l-a provocat pe regele Carol al III-lea să se impună asupra problemei și a ordonat soției sale să se lase de fumat pentru totdeauna.
Papa Francisc i-a daruit monarhului doua particele ale crucii pe care se spune ca Isus a fost crucificat. Relicvele au incrustate intr-o cruce sfintita care va fi folosita de catre rege la procesiunea de pe 6 mai.
"Monarhii sunt profund emotionati si recunoscatori pentru acest dar minunat. Darul reprezinta relatia stransa intre Vatican si Marea Britanie care s-a consolidat de-a lungul dominiei Majestatii sale Regina Elisabeta care a intalnit de-a lungul vietii 5 popi.Cele doua bucati, una de 1cm si una de 5 milimetri au fost dispuse in forma de cruce si acoperite cu geam pe suprafata caruia a fost incrustat un quartz roz."