O micuță a devenit cea mai tânără cântăreaţă de operă din lume la vârsta de doar 7 ani.
Despre acest subiect au discutat și Mishu și Cosmin în matinalul „Dimineața Nebună”, ediția de vineri, 1 aprilie.
Micuța a primit acest titlu de la Guinness World Records după ce a participat la opt spectacole cu interpreţi profesionişti în cadrul show-ului Lights and Legends pe scena teatrului public din Pittsburgh, în 2019.
De asemenea, Victory Brinker, a făcut senzație pe scena America's Got Talent în iulie anul trecut și a primit Golden Buzzer de la toţi cei patru juraţi.
„Am vorbit foarte devreme şi am început să cânt la vârsta de 2 ani. Între 2 şi 3 ani, memoram CD-uri întregi cu melodii. Cântam mereu", a spus Victory Brinker pentru Guinness. Victory Brinker a declarat că a devenit pasionată de operă încă de la vârsta de șase ani.
„Îmi place provocarea aranjamentelor muzicale dificile, tehnica necesară pentru a cânta, diferitele limbi în care sunt scrise toate ariile”, a mai spus ea, potrivit Agerpress.