• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

VIDEO. Charlotte Dujardin, primele declarații după ce a fost acuzată că abuzează caii: "Îmi cer scuze sincer pentru comportamentul meu"

Charlotte Dujardin, primele declarații după ce a fost acuzată că abuzează caii
Charlotte Dujardin [Sursa foto: Instagram, captura video / colaj Radio Impuls]
Charlotte Dujardin, tripla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, a fost suspendată pe termen nelimitat după ce a fost filmată lovind un cal de 24 de ori într-un minut.

Charlotte Dujardin a fost surprinsă biciuind picioarele unui cal de peste 24 de ori, în maniera abuzurilor de stil vechi asupra elefanților de la circ. S-a întâmplat în timpul unei ședințe de dresaj, iar înregistrarea video a fost făcută public de o tânără în vârstă de 19 ani, care asista la antrenament. Ea ar fi fost avertizată să n-o facă publică, dat fiind renumele lui Dujardin, dar în cele din urmă „ s-a hotărât să acționeze, pe măsură ce Jocurile Olimpice se apropiau”, a ținut să precizeze Stephan Wensing, avocatul olandez al reclamantei, cel care a și trimis videoclipul Federației Internaționale de Echitație.

„Charlotte Dujardin se afla în mijlocul arenei. Și i-a spus elevei sale: «Calul tău trebuie să-și ridice mai mult picioarele când galopează». Ea a luat biciul lung și a lovit calul de peste 24 de ori într-un minut. Era ca un elefant la circ. La acel moment, clienta mea a crezut că e ceva normal. Era vorba despre o campioană olimpică. Cine era ea să se îndoiască de asta? Apoi a fost avertizată să nu comenteze în Marea Britanie.

Dar anul trecut, ea a văzut alți sportivi suspendați în Marea Britanie și în alte părți pentru așa ceva. Astfel că în acest weekend a luat decizia să mă lase să depun plângere la FIE, iar asta s-a întâmplat ieri. FIE a luat imediat acest lucru în serios”
, a mai spus Stephan Wensing.

Charlotte Dujardin a fost filmată când lovea un cal cu biciul de 24 de ori într-un minut.
Charlotte Dujardin [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Pan Zhanle i-a bătut recordul lui David Popovici la 100 de metri. Cum a reacţionat înotătorul român: "Am fost puţin luat prin surprindere"

Vedeta echitației internaționale, Charlotte Dujardin, triplă campioană olimpică, va absenta la JO de la Paris

Charlotte Dujardin putea deveni prima sportivă britanică din istorie care cucerește 7 medalii la Jocurile Olimpice. Legenda echitației britanice are 6 medalii olimpice în palmares (3 de aur), la fel ca Laura Kenny (ciclism pe velodrom), dar visul său de a o cuceri pe a 7-a a fost curmat de un episod incredibil. Charlotte Dujardin Dujardin a surprins întreaga lume, spunând că se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Britanica a explicat că este supusă unei anchete din partea Federației Internaționale, după ce a fost acuzată că și-a lovit calul în timpul unui antrenament de acum 4 ani.

Președintele FEI, Ingmar De Vos, a declarat că a fost „profund dezamăgit” că a trebuit să suspende un concurent atât de aproape de Jocurile Olimpice, dar a adăugat: „Este responsabilitatea noastră și este esențial să abordăm orice caz de abuz, deoarece bunăstarea ecvină nu poate fi compromisă. Charlotte a exprimat remușcări reale pentru acțiunile sale, iar noi recunoaștem și apreciem dorința ei de a-și asuma responsabilitatea. În ciuda momentului nefericit, credem că această acțiune reafirmă angajamentul FEI față de bunăstarea ca gardieni ai partenerilor noștri ecvini și integritatea sportului nostru".

Charlotte Dujardin reacționează după apariția videoclipului în care poate fi văzută lovind un cal de 24 de ori într-un minut

Purtătorul de cuvânt al echipei britanice de echitație nu a vrut să comenteze acuzațiile avocatului. Însă Dujardin a ieșit cu un comunicat în care a punctat: „A apărut o înregistrare video din urmă cu patru ani care mă arată făcând o eroare de judecată în timpul unei sesiuni de antrenament. Este de înțeles că Federația Internațională pentru Sporturi Ecvestre (FEI) investighează și am luat decizia de a mă retrage din toate competițiile- inclusiv de la Jocurile Olimpice de la Paris- pe durata acestui proces. Ceea ce s-a întâmplat nu mă reprezintă și nu reflectă modul în care îmi antrenez caii sau cum le predau elevilor mei, dar nu există nicio scuză. Îmi este profund rușine și ar fi trebuit să dau un exemplu mai bun în acel moment. Îmi cer scuze sincer pentru comportamentul meu!”.

Charlotte Dujardin a fost filmată când lovea un cal cu biciul de 24 de ori într-un minut.
Charlotte Dujardin [Sursa foto: Instagram]

Dujardin are trei medalii de aur la Jocurile Olimpice (două la Londra 2012- dresaj pe echipe și individual- și una la Rio 2016- dresaj individual). De asemenea, are un argint la Rio 2016, la dresaj pe echipe, și două medalii de bronz la Tokyo 2020, una la dresaj pe echipa și una la dresaj individual.

Citește și: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles