Close sidebar
Stiri

VIDEO. Dovadă de o maximă inconștiență. Mașina de pompieri la o secundă de coliziunea cu un tren plin cu pasageri. Șoferul autospecialei va fi expertizat psihiatric

[Sursa foto: Captură YouTube, colaj Radio Impuls]

La un pas de tragedie! În timp ce se apropia de trecerea de cale ferată, pompierul inconștient a pus în pericol viața echipajului. Nu a redus viteza și nu a avut niciun semn de frânare.


In articol:

Întâmplarea care a avut loc în județul Cluj a fost surprinsă de un martor ocular. În ultimul moment, mecanicul trenului a acționat frâna de urgență și a reușit să încetinească suficient de mult trenul pentru a evita o coliziune fatală. Pasagerii din tren au fost brusc aruncați înainte, resimțind impactul frânei de urgență, însă, datorită reacției rapide a mecanicului, s-a evitat o catastrofă iminentă.

Autoritățile investighează acum incidentul pentru a stabili circumstanțele exacte și pentru a preveni incidente similare în viitor, relatează foaiatransilvania.ro. 

Citește și: O nouă lovitură pentru familiile victimelor accidentului de la 2 Mai. Ce a decis judecătoarea cu privire la pedeapsa lui Vlad Pascu

Pompierul inconștient a trecut prin fața trenului aflat în mers, deși legislația interzice acest lucru

Codul Rutier este foarte clar la acest capitol. Șoferii  sunt obligați să oprească atunci când întâlnesc indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”. Pompierul în cauza va fi cercetat disciplinar. În plus, el va rămâne fără permisul de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cel mai probabil acesta nu va mai fi lăsat să conducă autospecialele de pompieri. De asemenea, pompierul cu pricina va fi expertizat psihiatric.

Având în vedere imaginile în care o autospecială pentru stingerea incendiilor, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, se deplasează riscant peste trecerea la nivel cu calea ferată, pentru corectă informare a opiniei publice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” al județului Cluj face următoarele precizări: Marți în jurul orei 11:20, pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii.

La fața locului au fost alocate două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și, preventiv, un echipaj SMURD. Pentru gestionarea optimă a intervenției, forțele s-au deplasat pe două trasee diferite, unul dintre acestea fiind peste trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii. În urma vizualizării imaginilor, unitatea noastră a demarat în regim de urgență cercetarea disciplinară care se impune pentru analizarea celor întâmplate și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de această situație ce a pus în pericol viața echipajului care a încadrat autospeciala de intervenție”, a transmis ISU Cluj.

Mașina de pompieri la o secundă de coliziunea cu un tren plin cu pasageri

Citește și: Tatăl lui Vlad Pascu, declarații halucinante despre accidentul în care a fost implicat fiul său: "De acei copii nu vreau să vorbesc. E un lucru tabu pentru mine"