- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
VIDEO: Infirmieră filmată când îşi umple maşina cu varză în fața spitalului: „Faptele nu rămân nesancționate”
O infirmieră a devenit virală după ce a fost filmată în timp ce își încărca varză în portbagajul și cel mai probabil era în timpul programului de lucru. Femeia care era îmbrăcată în uniforma de serviciu și purta inclusiv mânuși chirurgicale a fost suprinsă în timp ce încărca varză în portbagajul unui autovehicul parcat lângă spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.
Mai mult decât atât, circulația pe stradă a fost blocată timp de câteva minute, pentru ca varza să fie încărcată în mașină de către angajata spitalului, iar un șofer care aștepta în trafic a filmat momentul cu telefonul.
Ce pedeapsă riscă infirmiera?
Conducerea Spitalului a demarat o anchetă și a anunțat că persoana care apare în filmare este angajată a Spitalului Județean, mai exact infirmieră la Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie. Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a transmis că angajata spitalului aduce grave prejudicii de imagine unității spitalicești și va fi cercetată disciplinar.
„În ultimii ani, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au făcut investiții majore în aparatură, mai multe secții au fost modernizate, totul pentru ca pacienții, dar și angajații unității, să beneficieze de condiții mult mai bune. Atitudinea unor asemenea angajați, precum doamna din filmare, nu este acceptată și aduce grave prejudicii de imagine unității medicale” , declară Vienescu.
Managerul spitalului mai spune că va constitui o comisie de cercetare disciplinară, considerând că asemenea fapte nu pot rămâne nesancționate.
„Probabil, dacă se întâmpla așa ceva în sistemul privat, persoana în cauză avea deja desfăcut contractul de muncă. În sistemul de stat, legislația nu este atât de permisibilă, trebuie constituite aceste comisii de cercetare disciplinară care să stabilească gravitatea faptei în funcție de care se vor aplica sancțiuni”, a conchis managerul spitalului gorjean.