- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
VIDEO. Modul emoţionant prin care Rafael Nadal și-a anunţat retragerea din tenis: "Este o decizie dificilă, care mi-a luat timp"
Rafael Nadal, cunoscut în special pentru jocul lui spectaculos pe zgură, a anunţat într-un videoclip postat pe reţelele sociale că îşi va încheia cariera luna viitoare, după faza finală a Cupei Davis. Turneul final al Cupei Davis are loc în perioada 19-24 noiembrie, la Malaga. Jucătorul spaniol în vârstă de 38 de ani a întâmpinat probleme, în ultimii ani, din cauza accidentărilor suferite. Totuși, în ultima perioadă, campionul care a dominat terenurile de tenis timp de aproape două decenii a participat la majoritatea competițiilor importante de pe zgură, însă nivelul său a fost cu siguranță sub cel pe care îl presta în urmă cu câteva sezoane.
„Realitatea este că ultimii doi ani au fost dificili şi nu am putut să joc fără limitări. Este o decizie dificilă, care mi-a luat timp. Cred că este momentul potrivit să închei ceea ce a fost o carieră lungă şi mult mai de succes decât mi-aş fi putut imagina vreodată.
View this post on Instagram
Citește și: Sotia lui Nadal, în lacrimi după accidentarea de la Australian Open! Campionul din 2022 a fost eliminat
Cariera impresionantă a lui Rafael Nadal.
Rafael Nadal nu este doar unul dintre cei mai decorați jucători de tenis, ci și un exemplu de perseverență, modestie și fair-play. Cu o etică a muncii remarcabilă și o dorință neîncetată de a lupta, indiferent de dificultățile întâmpinate, Nadal a inspirat generații de sportivi și fani deopotrivă. De-a lungul carierei sale, respectul pentru adversari și spiritul său de luptător au definit modul în care a abordat fiecare meci. Rivalitățile sale memorabile cu Roger Federer și Novak Djokovic au fost caracterizate nu doar de performanțe sportive extraordinare, ci și de un respect reciproc care a devenit emblematic pentru sportul alb. Prietenia cu Federer, în special, a arătat lumii că rivalitatea nu exclude umanitatea, cei doi sprijinindu-se reciproc în momentele cheie ale carierelor.
După doi ani petrecuţi urmărind o formă pe care nu a reuşit niciodată să o prindă din urmă, cu o succesiune de tratamente, operaţii, Nadal a decis să pună capăt unei cariere excepţionale. Câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, dintre care 14 Openuri ale Franţei între 2005 şi 2022, Rafael Nadal, care a jucat doar 23 de meciuri în ultimele două sezoane, se va retrage aşadar la doi ani după Roger Federer.
Citește și: Novak Djokovic: "Nu este o coincidenţă că am câştigat cel de-al 23-lea titlu la Paris"
Legendarul tenismen va pune capăt unei cariere senzaționale
Rafa Nadal are în total 92 de titluri, dintre care 22 de Grand Slam (două la Australian Open, 14 la Roland Garros, două la Wimbledon şi patru la US Open), 36 de titluri Masters 1000; două medalii olimpice de aur, la simplu la Beijing 2008 şi la dublu la Rio 2016; şi cinci titluri de Cupa Davis cu Spania (2004, 2008, 2009, 2011 şi 2019). A disputat 1 307 meciuri ATP, de la primul la Mallorca 2002, cu o victorie în faţa paraguayanului Ramón Delgado, până la ultimul din acest an, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu o înfrângere în faţa lui Novak Djokovic, pentru un bilanţ de 1080-227.
Aceste evoluţii i-au adus o avere în premii de peste 123 de milioane de euro
Spaniolul a fost numărul unu mondial timp de 209 săptămâni în opt rânduri, între 2008 şi 2020. Şi deţine recordul de săptămâni consecutive în Top-10 cu 912 între 2005 şi 2023. Printre recordurile sale se numără numărul de titluri pe zgură (63), într-un singur turneu (cele 14 de la Paris); numărul de sferturi de finală la Masters (99); cele mai multe sezoane consecutive cu cel puţin un titlu (19 din 2004 până în 2022) şi numărul de trofee câştigate fără a pierde un set (30).
De-a lungul anilor, una dintre cele mai mari calități ale lui Nadal a fost rezistenţa sa fizică și mentală. De asemenea, tenismenul a creat și Fundația Rafael Nadal, prin care sprijină educația și sportul pentru copii din medii defavorizate. Cariera sa impresionantă și longevitatea sa pe teren l-au consacrat drept unul dintre cei mai respectați și admirați sportivi din istorie.