Un incendiu catastrofal a izbucnit sâmbătă noapte într-un club de noapte din Macedonia de Nord, lăsând în urmă 59 de morți și 155 de răniți, dintre care 20 în stare gravă. Tragedia s-a petrecut într-un club din orașul Kocani, unde peste 1.500
În urma incendiului, anchetatorii au descoperit că localul funcționa pe baza unei autorizații false, obținute ilegal prin mită. Autoritățile au reținut deja 20 de persoane, printre care oficiali din Ministerul Economiei, membri ai Inspectoratului de Urgență, managerul clădirii și artiștii care cântau în seara tragediei.
Tragedia a îndoliat întreaga țară, iar guvernul a declarat șapte zile de doliu național. Președinta Macedoniei de Nord, Gordana Davkova Siljanovska, a avut un discurs emoționant către națiune. “Suntem cu toții în stare de șoc, iar eu însămi sunt șocată: ca mamă, ca om, ca președinte. Încă nu pot să cred că teribila tragedie din Kocani este o realitate. Nu știu cu ce cuvinte să-mi exprim condoleanțele față de părinții și apropiații celor decedați. Niciun responsabil nu trebuie să scape de lege, de justiție și de pedeapsă! Să nu mai permitem nimănui să pună în pericol viața unor oameni nevinovați.”. Pe lângă clubul care funcționa ilegal, se investighează posibile acte de corupție legate de obținerea autorizației de funcționare. De asemenea, autoritățile analizează dacă numărul exagerat de mare de persoane din club a contribuit la gravitatea tragediei. Mulți dintre răniți au fost transportați inițial la Spitalul din Kocani, iar cei în stare critică au fost trimiși la spitale din Skopje și țările învecinate. În timp ce ancheta continuă, imaginile dureroase din orașul cu 25.000 de locuitori arată echipele de salvatori lucrând ore în șir pentru a recupera corpurile carbonizate. Tragedia amintește de incendiul devastator din clubul bucureștean Colectiv, din 2015, declanșat de efecte pirotehnice similare, care au aprins un material inflamabil folosit pentru antifonarea pereților. Atunci 64 de persoane au murit și zeci au fost răniți.