• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

VIDEO: Preşedintele CJ Hunedoara „sub acoperire”, în control la spitalul din Deva! Politicianul s-a dat drept pacient la UPU: „Am stat 45 de minute, nu am fost luat în seamă”

Politician „sub acoperire”, în control la spitalul din Deva! Șeful CJ Hunedoara s-a dat drept pacient la UPU
Anchetă la spitalul din Deva [Sursa foto: Captură video]
Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, s-a dat drept pacient la UPU Deva, după mai multe sesizări. Cum l-a tratat personalul medical?!

E anchetă la Spitalul Județean Deva, după ce mai multe persoane s-au plâns de comportamentul cadrelor medicale și timpul nejustificat de mare de așteptare. Președintele Consiliului Județean Hunedoara a mers la spital și s-a dat drept pacient, ca să verifice dacă reclamațiile se confirmă. S-a „deghizat” în pacient și a testat pe pielea lui „tratamentul” personalului medical. După ce a fost ținut 45 de minute pe holuri, politicianul și-a dezvăluit identitatea și a promis medicilor că va lua măsuri drastice. 

Politician „sub acoperire”, în control la spitalul din Deva! Șeful CJ Hunedoara s-a dat drept pacient la UPU
Anchetă la spitalul din Deva[Sursa foto: Captură video]

Citeste si: Un înotător cu un picior amputat a intrat în Cartea Recordurilor. Cum și-a găsit motivația pentru a-și îndeplini visul?!

În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el.

A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30”
, povestește Laurențiu Nistor, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, nemulţumit de activitatea de la Unitatea de Primire Urgențe Deva

Un apropiat a filmat întreaga scenă. În haine murdare și cu o glugă pe cap, „pacientul” Nistor primește același tratament: 45 de minute de așteptare pe holuri, deși le-a spus medicilor că se simte foarte rău și nu poate merge să-și facă singur fișa de internare.

„Aveți super salarii, dar modul în care vă comportați cu oamenii nu este corect. Pentru asta, voi lua cele mai drastice măsuri. Am stat 45 de minute, mi-am luat un scaun să văd dacă mă întreabă cineva dacă mor sau nu”, i-a mustrat el pe medici, într-o mică sală de ședințe.

 „Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel.

Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!”, a mai spus politicianul.

Politician „sub acoperire”, în control la spitalul din Deva! Șeful CJ Hunedoara s-a dat drept pacient la UPU
Anchetă la spitalul din Deva[Sursa foto: Captură video]

Timp de 45 de minute nimeni nu l-a luat în seamă! La un moment dat, președintele Consiliului Județean Hunedoara a fost preluat de personalul medical care era de serviciu. 

Citeste si: Dimineața Nebună. Autopsierii de la spitalul din Suceava, trimiși în judecată pentru luare de mită. Audio

  De mult stați aici?
- De mult, de la 8.
- Ne primește careva înăuntru?
- Nu știu.
- Când se eliberează cabinetul de Ortopedie îl primesc. De ce mă tot agresați?
- Nu, nu, dumneavoastră așteptați un pic. Sau cu el, cu tot.
- Nu el, cu dânsul, eventual.
- Cu dânsul eventual, stimată doamnă, uitați cine sunt.
- Dar nu știu, ca nu vă cunosc.
- Nu, nu vă bateți joc de oameni! Cum vă comportați cu oamenii nu este corect. Pentru asta voi lua cele mai drastice măsuri. Am stat 45 de minute, m-am pus pe un scaun să nu stau acolo, în afară. M-am pus pe un scaun să văd poate mă întreabă cineva dacă mor sau nu mor. Nu m-a întrebat nimeni.

Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă

Purtătorul de cuvânt al SJU Deva, dr. Lucian Miron, a declarat, pentru AGERPRES că în cadrul unităţii medicale a fost declanşată o anchetă administrativă, o primă măsură fiind înlocuirea din funcţie a şefului UPU Deva.