Matinalul „Scularea” i-a avut ca invitați speciali în această dimineață pe Popa Vasile și dascălul Neluțu din Moldovenii. Cei doi actori au stat de vorbă cu Țibulcă și Orlando despre lansarea noului sezon de la Kanal D care va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 20:00, dar au făcut și o parodie a melodiei „Dau Moda”. Actorii de la 3chestii împreună cu Orlando și Țibulcă au redenumit melodia care a făcut furori în România în „Sunt Popa” și au compus câteva versuri care au stârnit hazul tuturor.
„Urmează un moment... e ceva, nu-ți vine a crede. Doamnelor și Domnilor, primul popă manelist, trappist din România, Popa Vasile. O mână în aerla concertul cu distanțare socială în această dimineață pe Radio Impuls.
Doamnelor și Domnilor, Popa Vasile, dascălul Neluțu, Orlando și Primarul, în direct, melodia „Sunt Popa”, a făcut Radu Țibulcă introducerea, apoi le-a dat tonul celorlalți trei care au interpretat cu patos o reinterpretare a melodiei „Dau Moda”.