Prezentă pentru a doua oară, după 5 ani, la cel mai important eveniment din fotbalul american, Rihanna a surprins întreaga lume. Cântăreața a interpretat unele dintre cele mai mari hit-uri ale sale în pauza show-ului Super Bowl de duminică seara. În cele 13 minute artista și-a uimit fanii cu performanța ei, în timp ce plutea pe o platformă alături de dansatori într-o ținută roșie uimitoare.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută, Rihanna a fost întrebată dacă vor exista surprize în timpul prestației sale de pe stadionul State Farm din Arizona. „Mă gândesc să aduc pe cineva. Nu sunt sigură, vom vedea”, a răspuns cântăreața.
Rihanna a devenit mamă pentru prima dată pe 13 mai 2022. Ea și partenerul său, rapperul A$AP Rocky, au păstrat discreția până acum în privința familiei lor și nu au dezvăluit încă numele primului lor copil.
Citește și: Rihanna, primele declarații despre fiul ei și al lui A$AP Rocky: „Este amuzant, e vesel și este gras!”
„Mi-a fost mai greu să țin secretul față de grupul de prieteni apropiați. Petrecem mult timp împreună și îmi cunosc obiceiurile. «Nu vrei să bei alcool? Nu fumezi?» Și mai și mâncam toate lucrurile pe care nu obișnuiesc să le mănânc. Ei știu că urăsc dulciurile și deodată ceream prăjituri și gogoși. Dar, într-un final, a trebuit să dezvălui tot. Au fost șocați, lumea a fost șocată”, declara Rihanna atunci.
Deși se cunosc încă din anul 2012, Rihanna și ASAP Rocky ar forma un cuplu din vara anului 2020. „Viața este mult mai bună când îți găsești aleasa. Face cât un milion de alte femei. Când știi, știi. Ea este aleasa”, declara ASAP Rocky în 2021, într-un interviu acordat publicației GQ.