Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj prin videoconferință, luni seară, în Parlamentul României. Ședința a fost deschisă de alocuțiunile lui Florin Cîțu, președintele Senatului, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților. Preşedintele Ucrainei şi-a început discursul din Parlamentul României cu imagini cu victimele masacrului făcut de armata rusă la Bucha, spunând că peste 300 de oameni au fost torturați și împușcați.
„Denumirea orașului nostru Bucha va rămâne în istoria omorârii oamenilor. Peste 300 de oameni simpli au fost troturați, legați cu mâinile la spate, împușcați în ceafă sau în ochi. Autoturisme au fost strivite de tancuri, femei și fete ucise de ruși.
Timp de 10 minute, liderul de la Kiev a vorbit despre poporul său greu încercat și a făcut referire la o perioadă dificilă din istoria noastră- regimul comunist. Președintele ucrainen l-a comparat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Nicolae Ceaușescu. Liderul a spus era o persoană inadecvată, iar el și soția lui au tras țara în jos.
„În anul 1989 și-a încheiat viața Nicolae Ceaușescu, după mulți ani în care era clar că era o persoană inadecvată și că el și soția lui trag țara în jos către sărăcie, izolare. Nu numai de întreaga lume, dar izolare în ceea ce înseamnă progres.
Discursul liderului de la Kiev în Parlamentul României a fost perturbat de o serie de probleme tehnice. Chiar de la început, sunetul le-a dat bătăi de cap celor din staff-ul tehnic. Abia după mai multe minute, angajații Parlamentului au rezolvat problema, iar președintele Zelenski a putut fi auzit și de români. De asemenea, intervenția lui Volodimir Zelenski nu a primit traducere integrală sau au fost momente când traducătorul nu s-a auzit.