Sasha Lopez a ales să colaboreze de data aceasta cu reprezentata României la Eurovision din 2019, Ester Peony. Piesa în limba franceză „Tatoué” a fost lansată în urmă cu o oră și se bucură de un videoclip plin de culoare care poate fi vizionat în articol.
Ester Peony este cântăreață și compozitoare. Și-a petrecut copilăria în Montreal, Canada și acolo a început să studieze jazz-ul la frageda vârstă de 8 ani. Patru ani mai târziu s-a întors în România și s-a înscris la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, secția Pian. La 13 ani s-a transferat la secția Chitară clasică până în clasa a IX-a, când și-a continuat studiile la secția Canto clasic.
Artista s-a făcut remarcată în 2014 când a început să înregistreze cover-uri ale pieselor celebre și să le posteze în mediul online. Un an mai târziu, Ester a debutat pe radio și TV cu piesa „Sub aripa ta”, o piesă compusă de Mahia Beldo, iar versurile sunt scrise de Doddy și Vescan. Piesa s-a menținut zile la rând în topurile muzicale de pe radio și tv. Ester Peony a mai colaborat cu artiști precum Puya, Vescan, Doddy și Anastasia.
Unul dintre cel mai memorabil moment din cariera artistei este în 2018 când a participat la Selecția Națională pentru Eurovision. În a doua semifinală, organizată la Arad, „On a Sunday” a fost selectată de juriu pentru a participa la finala din 17 februarie 2019. Surprinzător sau nu, în finala de la București s-a clasat pe primul loc cu un total de 65 de puncte, 62 din partea juriului internațional și trei acordate prin televot.