Actualitate

Vijelii și ploi torențiale, de joi până sâmbătă! Meteorologii anunță schimbarea dramatică a vremii

Meteorologii au emis mai multe avertizări pentru sfârșitul săptămânii
Vremea se schimbă în toată țara la final de săptămână  [Sursa foto: PixaBay]

După temperaturile ridicate și zilele însorite de la începutul lunii martie, urmează o perioadă cu vijelii și ploi. Iată atenționările transmise de meteorologi.


In articol:

Vremea se schimbă după ce primele zile ale lunii martie au adus soare și temperaturi ridicate. Meteorologii au emis avertizări, valabile de joi până sâmbătă, în toată țara. Românii se pot aștepta la instabilitate atmosferică, vijelii și ploi torențiale. Iată zonele care se vor afla sub cod galben și cod portocaliu.

Citește și: VIDEO De-a dreptul șocant! Ce a găsit Culiță Sterp în mâncarea pe care a comandat-o la un celebru lanț de fast-food: "Uitați-vă puțin! Care e problema cu ele?"

Cum va fi vremea în următoarele zile?
Meteorologii anunță ploi și vânt puternic până sâmbătă [Sursa foto: freepik]

Avertizări meteo de ploi și vijelii! Care sunt zonele vizate?

Începând din noaptea zilei de joi, 13 martie 2025, ora 02:00 și până sâmbătă, 15 martie, ora 18:00, românii se pot aștepta la vremea rea în toată țara.

Meteorologii anunță că vor fi averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și local de peste 40 l/mp. În unele zone va cădea și grindina pentru scurte perioade.

Un cod galben este valabil pentru ziua de joi, când vântul va avea intensficări în toată țara, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est.

Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90-110 km/h.

Județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj se vor afla sub atenționare cod portocaliu de intensificări ale vântului pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00-18:00. În general rafalele vor fi de 70-85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.

În noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a zonei montane, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 70-80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale în general de 90-100 km/h, anunță ANM.

Ploile și vremea rea se întorc în România
ANM a transmis mai multe avertizări pentru următoarele zile [Sursa foto: freepik]

În București, vremea se menține deosebit de caldă pentru perioada din calendar, dar și vântoasă. Joi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, iar vântul va avea viteze în general de 50-55 km/h. Spre seară sunt anunțate ploi, însoțite de descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 7-9 grade. Până în weekend, valorile termice se păstrează neobișnuit de ridicate. Chiar dacă cerul va fi temporar noros, nu vor mai fi ploi.

Citește și: Dan Puric, posibil candidat la prezidențiale în locul lui Călin Georgescu? Ce spune actorul despre România de astăzi: ”Este o țară distrusă”

Cum va fi vremea săptămâna viitoare?

Săptămâna viitoare, românii vor scăpa de ploi, vânt și vijelii. Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru jumătatea lunii martie, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă a anului, în toate regiunile României. Maximele vor atinge 18 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 2-5 grade.