În urma voturilor telespectatorilor, Virginia și Patrick au fost desemnați duminică marii câștigători ai emisiunii „Casa Iubirii”, sezonul 3.
Citește și: Rebecca Loos, femeia care ar fi putut pune capăt mariajului dintre David și Victoria Beckham, rupe tăcerea
Virginia și Patrick au fost invitați în studioul Radio Impuls, unde au vorbit despre experiența „Casa Iubirii”, dar și despre planurile lor de viitor.
„Noi deja ne-am mutat împreună. Noi pe rețelele noastre de socializare suntem destul de activi, dar în marea finală am avut emoții pentru ea pentru că scorul a fost destul de strâns acolo între Virginia și Bianca.
Virginia nu a reușit să găsească un partener la „Casa iubirii”, chiar dacă mai mulți băieți au venit la emisiune și au încercat să o cucerească. „Au intrat într-adevăr mulți băieți pentru mine, dar nu au avut acel ceva, nu știu, ce caut eu, să simt chimia aia din prima. Am încercat, totuși, să îi cunosc pe parcurs dar nu a fost să fie și cred că dacă nu e de la început, cel puțin pentru mine, nici nu o să fie pe viitor”, a spus concurenta. Pe viitor, ea își dorește să fie activă în mediul online pentru toți cei care au susținut-o și au îndrăgit-o pe perioada emisiunii. „Bineînțeles că o să rămân în online pentru că ar fi păcat din moment ce am prins ceva vizibilitate, dar mi-ar plăcea și în televiziune să continui. Dacă aș putea aș intra (n.r. din nou în Casa Iubirii) doar dacă e acolo un băiat care să îmi placă mie”, a mai spus Virginia.
Virginia și Patrick au avut parte de momente frumoase la „Casa Iubirii”, însă au întâmpinat și situații mai puțin plăcute, care s-au transformat ulterior în lecții prețioase. „Si eu am plâns în emisiune de cel puțin două ori și băieții plâng câteodată. Pentru mine cred că momentele în care m-am certat cu Bianca au fost cele mai grele, dar important este că am învățat ceea ce a trebuit din aceste discuții și am mers mai departe și uite că suntem fericiți”, a dezvăluit Patrick.
La rândul ei, Virginia recunoaște că a avut momente în care nu s-a simțit bine, însă cu toate acestea este mândră că le-a depășit și a mers mai departe. „Cea mai dificilă experiență, nu știu, nu am una anume. Sunt momentele în care eu nu m-am simțit bine, am plâns. Și mie nici nu îmi plăcea să plâng la televizor, dar zic eu că am făcut față cu brio până la urmă. Au fost momente în care mi-am dorit să plec, deși nu am spus asta pe post, dar mi-am dat cu reveneală”, a mărturisit tânăra.
Citește și: Leonard Doroftei și soția sa, Monica, vor deveni bunici: „Ne mărim familia!”
Invitați în studioul Radio Impuls, câștigătorii „Casa Iubirii”, sezonul 3, au dezvăluit ce momente i-au marcat în emisiune. Patrick și-a amintit cu bucurie de surpriza de care a avut parte atunci când a cerut-o pe Bianca de iubită. „Pentru mine cel mai frumos moment din Casa Iubirii a fost când am cerut-o pe Bianca de iubită, am avut foarte mari emoții, colegii noștri ne-au pregătit o surpriză, au venit din ambele case să ne cânte live o piesă”, a spus Patrick.
Virginia recunoaște că și-a dorit să ajungă la „Casa Iubirii” și nu va uita prima zi, în care a fost copleșită de emoții. „Având în vedere că la mine pe plan amoros nu a fost cu happy end o să zic că cea mai marcantă zi a fost prima, pentru că, chit că aveam emoții și tremuram, așa cum a zis și Patrick, totuși, mă bucur că am avut curajul să vin și să am trecut peste ele. Mi-am plăcut, îmi doream foarte mult să ajung aici”, a dezvăluit Virginia.