Vlad Gherman și Oana Moșneagu au avut parte de o nuntă ca în povești în luna iunie, iar acum au făcut noi declarații despre momentul în care vor deveni părinți. Îndrăgitul actor, în vârstă de 32 de ani, spune că își dorește doi copii în următorii patru ani. Iată cum a reacționat soția lui.
Citește și: Ce spune Violeta Bănică despre celebritatea părinților săi: „Mă gândesc, normal, la cum mă văd oamenii”
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se bucură de un real succes pe toate planurile. În carieră au numeroase proiecte de care se ocupă, iar în urmă cu două luni au devenit oficial soț și soție.
Oana Moșneagu spune că termenul este rezonabil, însă nu se grăbește. Actrița vrea să vadă mai întâi cum se va descurca în postura de mamă atunci când va veni pe lume primul copil. “Termen rezonabil, da, să vedem cum merge linia de producție, știi vorba aia, adică ușor, ușor, dacă ne descurcăm”, a spus vedeta. Cei doi și-ar dori să aibă gemeni, însă consideră că este mai bine ca cei doi copii să vină pe rând, pentru a se putea adapta schimbărilor.
Citește și: Momente de panică pentru Raluka! Artista a făcut pană cu mașina în timp ce se grăbea la tatăl ei la spital
Oana Moșneagu a strălucit în rochiile pe care le-a ales pentru nunta cu Vlad Gherman. Artistei i-a plăcut atât de mult rochia pe care a purtat-o în timpul petrecerii, astfel că se gândește să o vopsească pentru a o purta și cu alte ocazii. În ceea ce privește accesoriile, ea spune că le păstrează la loc de cinste, într-o cutiuță, și le va purta cu siguranță pe viitor. Oana a decis să își păstreze buchetul de mireasă într-un mod special, astfel că îl va transforma într-un tablou. De asemenea, buchetul va fi împărțit în două, pentru ea și pentru domnișoara de onoare care l-a prins atunci când l-a aruncat.
„Când vine vorba despre accesorii, au locul lor special într-o cutiuță, o să le mai port în mod sigur, mai ales că la prima rochie am avut perle. În schimb, o amintire pe care o voi păstra într-un mod special este cea a buchetului meu de flori. Atât pe al meu, cât și pe al nașei le vom avea, în două luni, sub forma unui tablou, le-am trimis către un artist care înrămează flori uscate. Buchetul meu va fi împărțit în două, pentru mine și domnișoara de onoare care a prins buchetul în noaptea nunții, de-abia așteptăm să vedem cum va arăta!”, a spus Oana Moșneagu pentru viva.ro.