Vladimir Putin a semnat luni un decret ce simplifică acordarea cetăţeniei ruse copiilor orfani ucraineni şi persoanelor cu handicap ucrainene. Președintele rus a luat această decizie, în contextul în care Ucraina a acuzat Rusia că a deportat cu forța 210.000 de copii, pe care vrea să-i facă cetățeni ruși.
Decretul priveşte minorii fără sprijin familial şi persoanele cu handicap atât din autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk, fiind recunoscute ca independente de Rusia în februarie, înainte să lanseze agresiunea împotriva Ucrainei, cât şi din tot restul țării vecine. Anterior, liderul de la Kremlin a decis și simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii zonelor Herson și Zaporojie. Amintim că acestea sunt ocupate parțial de către forțele ruse şi al căror teritoriu formează un coridor terestru între cele două provincii separatiste din estul Ucrainei şi peninsula Crimeea anexată de Rusia.
În ambele decizii, Vladimir Putin a revizuit un decret din aprilie 2019 care simplifica acordarea paşapoartelor ruseşti pentru locuitorii din Doneţk şi Lugansk.
Peste 720.000 de locuitori din zonele controlate de rebeli, aproximativ 18% din populație au primit pașapoarte rusești în procedură accelerată, potrivit The Guardian.
Pe de altă parte, în urmă cu câteva zile ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a acuzat pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, că nu doreşte să negocieze şi Occidentul pentru că sprijină Kievul în această poziţie. Liderul de la Kiev spusese anterior că va negocia direct doar cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă Rusia va dori să se retragă pe linia de dinaintea invaziei.
„Este convenabil pentru Occident să susţină această inflexibilitate care nu este foarte bine întemeiată din punct de vedere intelectual”, a estimat ministrul rus de externe într-o declaraţie