Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly a devenit rapid idolul unei generații, după succesul înregistrat în mediul online. Vloggerul a vorbit recent despre avantajele și dezavantajele statutului de influencer, dar și despre munca din spatel succesului său.
Selly, vloggerul în vârstă de 21 de ani, a muncit din greu pentru a deveni una dintre cele mai influente persoane din mediul online.
„Am avut o pasiune, am muncit foarte mult, de mic, am avut și norocul de a descoperi asta de foarte tânăr. După aceea a intervenit munca și am ajuns să fiu împlinit profesional și financiar de la o vârstă foarte fragedă. Cred că în acest mod i-am inspirat eu pe cei care mă urmăresc. Cred că e o poveste frumoasă povestea mea, o poveste despre un tânăr care a muncit mult, a reușit în domeniul lui, acum intră și în alte domenii, face alte business-uri", a declarat Selly.
Selly a făcut, începând de la vârsta de 11 ani, peste 650 de videoclipuri pe YouTube și a strâns o comunitate care este echivalentul a 15% din populația României. Un alt succes este și faptul că până la vârsta de 18 ani a făcut primul milion de euro. Dintre dezavantajele vieții de influencer, Selly a amintit că trebuie să fii pregătit să fii judecat, iar tot ceea ce spui sau faci să te aștepți să fie interpretat.
„Însă eu cred că influencerii trebuie judecați, trebuie trași la răspundere de publicul lor, mi se pare firesc. Repet, unii sunt făcuți pentru asta și pot să ducă, alții nu. Nu toată lumea e făcută să fie în lumina refectoarelor”, a spus Selly.
Selly mereu a susținut că adevărata avere a unui om constă în ceea ce are în cap, așa că printre avantajele de a fi influencer este și faptul că poți să faci bani doar pentru ceea ce spui. În plus, ești plătit să mergi în anumite locuri și vin branduri să se asocieze cu tine.
Selly are pe canalul său de YouTube show-ul „La muncă”, în care testează diverse meserii, iar în cel mai recent episod, vloggerul a fost militar pentru o zi. Ideea acestui show a pornit de la ideea că dacă nu ar mai exista YouTube sau alte rețele în care activează influencerii, s-ar întoarce oare aceștia la o meserie obișnuită?
Asocierea lui Selly cu Armata Română a stârnit numeroase controverse, motiv pentru care a fost criticat în presă și a fost numit „vlogger controversat”. Selly a spus că acestă etichetă este inexactă și a explicat faptul că diferențele dintre generații sunt de vină. Chiar dacă Selly duce, din punct de vedere financiar, o viață fără griji, nu este scutit de plata taxelor. Pentru cei care au privit cu ochi răi asocierea sa cu Armata, Selly a spus că și el plătește taxe și impozite la stat, dar și că proiectele lui generează numeroase locuri de muncă.
„În schimb,- influencer controversat- e o descriere inexactă, nu este conformă cu realitatea, întrucât, cu foarte mici excepții, timp de 10 ani am avut întotdeauna grijă la mesajele pe care le transmit oamenilor care mă urmăresc. Am avut mereu grijă să nu promovez lucruri greșite, am evitat să mă asociez cu diferite produse din diferite industrii care pot fi dăunătoare, deși banii erau foarte frumoși... Nu este o descriere exactă, ci una făcută cu rea-voință.”, a mărturisit Selly.
„Sunt oameni care nu petrec timp pe YouTube, TikTok sau în alte medii unde eu activez și, atunci, opinia lor despre mine este formată din ceea ce văd la televizor. Asta este, de fapt, problema.”, a adăugat vloggerul.