Alin Stoica, prefectul Capitalei, a anunțat cine sunt persoanele care vor avea acces în cluburi, festivaluri și alte evenimente publice cu prezență numeroasă. Conform spuselor sale, persoanele vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării. Aceasta poate să fie în format printat sau electronic.
Invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune, Alin Stoica a mai precizat cum va fi făcută verificarea persoanelor vaccinate care vor merge în cluburi sau festivaluri.
Alin Stoica: „Există o bază de date cu vaccinarea şi pot fi verificaţi oricând”
„Cei care vor să participe la astfel de evenimente trebuie să aibă cu dumnealor dovada vaccinării, fie în format printat, fie în format electronic, o pot prezenta de pe telefon.
Simpla verificare a existenţei acestui document o face persoana care asigură accesul în incintă, adică organizatorul sau agentul economic este responsabil să verifice că toţi cei care intră posedă un astfel de document şi fac dovada că îl au. Veridicitatea acestuia va putea fi verificată de organele de control, de exemplu, Poliţia poate veni într-un club şi să verifice aleatoriu participanţii şi să verifice dacă documentele pe care aceştia le au sunt valabile. Există o bază de date cu vaccinarea şi pot fi verificaţi oricând”, a explicat prefectul Alin Stoica.