Gala premiilor Oscar va fi prezentată anul acesta, pe 27 martie, de un trio format din Wanda Sykes, Amy Schumer şi Regina Hall. Va fi pentru prima dată în ultimii 4 ani când gala va avea prezentatori. Cele 3 actrițe americane de comedie se află în negocierile finale cu organizatorii evenimentului, iar anunțul formal a fost făcut în cadrul emisiunii „Good Morning, America!”.
„Vrem ca lumea să se pregătească să se distreze de minune. Merită așteptarea”, au declarat Amy Schumer, Regina Hall și Wanda Sykes , cele trei prezentatoare Oscar 2022 .
„ Cele trei amfitrioane ale acestei seri pline de surprize şi de staruri sunt trei femei puternice şi amuzante care ne vor invita să râdem şi să ne bucurăm de cele mai bune şi strălucite momente oferite anul acesta de cinematografie", notează într-un comunicat preşedintele AMPAS, David Rubin şi directoarea executivă, Dawn Hudson.
Conform Variety, Kevin Hart, care trebuia să fie gazda ceremoniei în anul 2019, a renunţat la rol cu câteva săptămâni înainte, după apariţia unor mesaje ale actoruli pe Twitter considerate homofobe. Din acel moment, următoarele ediții s-au desfășurat fără prezentator.