Meteorologii au emis avertizări de caniculă pentru zilele de vineri și sâmbătă, care includ coduri galben, portocaliu și roșu pentru mai multe regiuni din țară. Sâmbătă, județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș vor fi sub incidența unui cod roșu de caniculă, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Pentru vineri, ANM a emis o avertizare cod galben de căldură pentru Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local pentru Crișana, Oltenia și Muntenia. Temperaturile maxime vor oscila între 31 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unități. De asemenea, pentru vineri a fost emis un cod portocaliu de caniculă pentru Banat, sudul Crișanei, sudul Olteniei și sudul Transilvaniei, precum și pentru sud-vestul Munteniei.
Pentru sâmbătă, ANM a extins avertizarea cod galben de căldură, incluzând Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală.
Citește și: Horoscopul lunii iulie 2024: Suprize majore pentru trei zodi
ANM a emis și o avertizare cod roșu pentru județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș, unde valul de căldură va fi intens și persistent. Temperaturile maxime vor atinge 38-39 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. În aceste zone, va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, cu ITU depășind pragul critic de 80 de unități. Meteorologii avertizează populația să ia măsuri de protecție împotriva caniculei, să evite expunerea prelungită la soare, să consume lichide în cantități suficiente și să acorde o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice.
Citește și: Alertă meteo! Valul de căldură cuprinde întreaga țară! Cod galben și portocaliu de caniculă