Zannidache a renunțat în urmă cu o lună la colaborarea cu Alex Velea, iar recent a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate despre relația dintre cei doi într-un vlog pe canalul său de YouTube.
Zannidache a vorbit deschis despre ruptura dintre el și Alex Velea, specificând că, de fapt, nu este nimeni de vină în această poveste. În prezent, cei doi artiști nu își mai vorbesc, iar în urmă cu o lună au întrerupt din punct de vedere legal colaborarea.
„Răspuns sincer: nu mai vorbim de ceva timp, nu ne mai scriem. El mi-a mai scris, m-a mai întrebat de sănătate din când în când. Nu suntem certați. Doar nu vorbim, pentru că nu vorbim. Sunteți conștienți că e un contract la mijloc. Nu mai sunt cu sufletul în Golden Boy Society și nu m-am simțit niciodată.
Zannidache a ținut să spună care au fost lucrurile care nu au mers pentru el în colaborarea cu Alex Velea, dar și faptul că ceilalți colegi au încercat de-a lungul timpului să îi pună bețe în roate. Mai mult chiar, cântărețul a explicat că au mai existat perioade în care își dorea să renunțe la colaborare, deoarece nu se regăsea în proiectele muzicale de fiecare dată, chiar dacă aceastea aveau un succes destul de mare.
„Colaborarea a fost o perioadă, am început să îmi pierd încrederea, speranța. Iar mai colaboram, iar mă opream. Iar mă închideam în mine. Nu mai știam ce vreau să fac, dacă sunt bine în gașca asta. Nu mai știam dacă energia asta, trapanele… Nu mă simțeam în largul meu. Iar reveneam la studio, mă mințeam. Iar încetam. Mă întreba: `Ce ai, Zanni, ești bine`? Colaboram o săptămână, două, iar stăteam acasă.
În prezent, această colaborare s-a rupt pentru că nu aveam conexiune. Nu am crezut niciodată în conceptul ăsta Golden Boy Society. Trapanele. Care e mesajul: gagici, mașini, șmecherie. Niciodată n-am putut. Alex m-a înțeles și părțile mele am încercat să le fac mai pe iubire, mai pe distracție. Eram pe manele, până la urmă. Nu eram în largul meu”, a mărturisit Zannidache.
Zannidache a spus că mulți artiști de la studio nu îl plăceau, iar din acest motiv aveau loc destul de des neînțelegeri. Cu toate acestea, Alex Velea a încercat de fiecare dată să îi împace pe băieții de la Golden Boy Society.
„Mulți nu mă plăceau în studio, voiau să mă dea afară. Se uitau urât la mine. De atunci au început neînțelegerile. La început, am fost luat de fraier de unii de acolo din studio. Nu mă știa nici p… N-aveam cash în buzunar. Mă desconsiderau, mă dădeau la o parte. Ne mai certam, Alex ne împăca. Le-am zis: `Nu stau, mă, cu lăturile astea`! Mă înțelegeam cu Rashid, în fine. Mario Fresh a fost super-băiat cu mine, și Lino Golden pe alocuri. Am fost frizerul lui personal. Nu mi-a plăcut de multe ori atitudinea lui, în trecut, dar eram prea mic”, a mai adăugat artistul.