Pepe și Yasmine au decis să își ducă povestea de iubire la nivelul următor, iar în această zi specială, 7 iunie 2024, vor avea aproape un alt cuplu important: nașii. În cadrul unui interviu recent, cântărețul a explicat de ce și-a dorit să fie condus la altar de cineva din familie.
„Fratele meu și cumnata mea, oamenii care m-au crescut și oamenii de la care am învățat cum e bine să iubești.(...) Am decis să avem un eveniment așa cum suntem noi, frumos, elegant, plin de distracție, relaxat, pe marginea lacului, piscină, artiști, prieteni, oameni care vin fără obligații. Din toate punctele de vedere, cred că am spus cam tot", a spus Pepe pentru Cancan. Pe lângă acest eveniment special din viața lor, tot în ziua respectivă cei doi vor sărbători și ziua
Citește și: Cum au selectat Pepe și Yasmine persoanele care vor participa la nuntă: "Ne-a fost destul de greu"
Pepe și Yasmine
Atmosfera va fi întreținută de către cei mai apreciați artiști ai momentului, așadar îndrăgita Theo Rose nu va lipsi de la nunta artistului: „E un program artistic foarte bine definit, chiar dacă printre invitați sunt mai mulți artiști decât sunt pe scenă.
Pepe a luat decizia de a face cununia religioasă, petrecerea de nuntă și sărbătoarea fiului său în aceeași zi. Motivul din spatele alegerii: "El e cel mai important lucru din viața noastră, e născut din foarte multă dragoste, pasiune, încredere, respect. De ziua lui de naștere am hotărât să o iau pe mama lui de soție. Noi suntem căsătoriți civil, dar facem și cununia religioasă. Facem și o petrecere restrânsă. Va ieși frumos! Se va naște pe 7 iunie un eveniment pe care Yasmine și cu mine nu îl vom uita niciodată. Eu am spus că îmi doresc o nuntă atipică”, a precizat artistul.
Pepe și Yasmine