Ziua Mihai Eminescu 2024: Cele mai frumoase poezii scurte și mai puțin cunoscute

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Mihai Eminescu, dar și Ziua Culturii Naționale prin spectacole,  concerte, vizite la muzeu și ateliere pentru copii, care pun accent pe creația autentică românească. Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui poet, astfel că toată lumea așteaptă cu nerăbdare să celebreze opera unică lăsată în urmă de cel care este considerat Luceafărul poeziei românești. Iată o listă cu cele mai frumoase poezii, scurte și mai puțin cunoscute, scrise de Mihai Eminescu.

Citește și: Top 9 filme noi pe care merita sa le vezi în luna ianuarie pe Netflix

174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea fiu al familiei Eminovici. Prima sa poezie a fost publicată la vârsta de 16 ani, intitulat „De-aș avea”. A urmat Facultatea de Filozofie și Drept de la Viena, iar ulterior a fost student extraordinar la Berlin.

Luceafărul poeziei românești a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”, ziarul oficial al Partidului Conservator. Mihai Eminescu s-a stins din viață la data de 15 iunie 1889 și este înmormântat la Cimitirul Bellu, din București. 

Camera Deputațulor a decis la data de 16 noiembrie 2010 că Ziua Culturii Naționale va fi celebrată pe 15 ianuarie, iar anul 2011 a fost primul în care a fost sărbătorită. „Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes naţional”. În 2024 se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui poet și 13 ani de când este celebrată anual Ziua Culturii Naționale.

Citește și: Cine a strălucit pe covorul roșu la Golden Globes 2024. Cea mai îndrăzneața ținuta de la marele eveniment

Cele mai frumoase poezii scurte și mai puțin cunoscute ale lui Mihai Eminescu

Oricare cap îngust

Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă,
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de laur de la plebe ceară – și.

Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cântarea mea de glorie săracă.

Când dulcii–i ochi pe linii or s ‘alerge.
Și cumpănind în iambi turnata limbă,
Ici se va pune, dincolo va șterge.

Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge,
Și al ei suflet pe-al meu și-l schimbă.

Când priveşti oglinda mării

Când priveşti oglinda mărei,
Vezi în ea
Ţărmuri verzi şi cerul sarei,
Nor şi stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Şi Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.

Un minut dacă te-ai pierde,
Tu, măcar;
Sub noianul mărei verde
Şi amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simţi pe vecinicie
Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniştită
Dulce vis,
Şi al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Languros.

De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Şi venin,
Ai cunoaşte-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine-
­Iată eu. 

Dormi

De ce te temi? au nu ești tu cu mine?
Las- ploaia doar să bată în ferești ­
Las- vântul trist prin arbori să suspine,
Fii liniștită tu! Cu mine ești.

Ce te-ai sculat și te uiți în podele?
Uimită pari și pari a aștepta.
Nu poți vedea cu ochii printre ele ­
Vrei să-ți aduci aminte de ceva?

Lasă-te-n perini ­ eu îți voi da pace.
Dormi tu ­ și lasă să rămân deștept.
Pe când citesc, întotdeuna-mi place,
Din când în când să cat la tine drept,

Să văd cum dormi... să te admir cu drag...
Cu gura-abia deschisă-ncet respiri,
De pe condei eu mân-atunci retrag.
Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.

Frumoasă ești... o prea frumoasă fată.
Ca marmura de albă-i a ta față.
Îmi vine să alerg la tine-ndată
Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brață.

Dar te-ai trezit... păcat! și nu mă-ndur.
Dormi liniștit c-un braț pe după cap.
Din când în când cu ochiul eu te fur,
Din când în când din mână cartea scap.

Și-s fericit... Pulsează lunga vreme
În orologi cu pașii uniformi...
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila... Dormi!

Ce suflet trist

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinții din părinți,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinți?

Ce suflet trist și făr- de rost
Și din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deșert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luați-mă cu voi!

Nu e steluță

Nu e steluță tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.

Numai o viață pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngălbenit,
Numai un atom fără de soarte
Nu e iubit.

Galbena steauă fără lumină
Altar să n-aibă un dumnezeu ­
Este-al meu suflet care declină,
Sufletul meu!

Lebădă

Când printre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor;
Aripele-i albe în raza cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde
O barcă de vânt.